ß
Recent, Cătălin Zmărăndescu (46 de ani) a participat la Campionatul European de Kombat Wrestling din Ungaria, de unde a venit cu două medalii de aur.
”Este vorba de un mixt între lupte libere și jiu jitsu brazilian. Am participat la două categorii de vârstă diferite. La master, care înseamnă peste 38 de ani, și mi s-a părut că nu este destul pentru mine, așa că am intrat și la adulți, care înseamnă sub 38 de ani. La puștime, într-un cuvânt. I-am bătut și pe ăia și pe ăia. Am luat două medalii de aur. Și surpriza mare este că am luat trofeul pentru cel mai bun sportiv din competiție, ca și tehnicitate și spectacol”.
Deși a renunțat la competiții în urmă cu trei ani și jumătate, Cătălin Zmărăndescu spune că avea nevoie de această participare după stresul acumulat în emisiunea ”Ferma - Un nou început”. ”Am avut nevoie să dau stresul afară, că tot bubuiam de adrenalină. Acum, după rezultatele acestea, m-am ambiționat să merg și la Campionatul Mondial din octombrie”.
De altfel, Zmărăndescu mărturisește că motivul pentru care nu a venit la cununia civilă a lui Brigitte cu Florin Pastramă a fost că abia se întorsese de la Campionatul European.
”Nu, nu am fost. Tocmai atunci mă întorceam din Ungaria de la Campionat și am fost atât de rupt de oboseală, toată săptămâna am avut febră musculară nici nu mai știu pe unde. Eu m-am dus la competiția asta cu doar o săptămână de pregătire, i-am păcălit așa, ca vulpea. La Mondiale, va fi mult mai greu, că o să vină americani, japonezi, ruși, o să fie balamucul de pe lume”.
Cătălin spune că a rămas prieten cu unii colegi din Fermă. ”Am mai spus-o și o repet. Cu cei cu care m-am înțeles la început am sfârșit prin a nu mă înțelege și cu cei cu care nu m-am înțeles la început, am sfârșit prin a deveni prieteni. Mă refer la Diana Belbiță, la Ioana, la Moroșanu, la Marius, la Țolu...”.
Zmărăndescu are și un mesaj pentru cuplul Brigitte - Florin Pastramă: ”Vizavi de Brigitte și de Pastramă, hai să fim serioși! Le doresc Casă de piatră! Nu vreau să fiu răutăcios și, cu riscul de a-mi lua niște înjurături, eu spun așa: a fost serialul ”Ferma” foarte mișto, urmează serialul ”Căsătoria Brigitte și Pastramă” și se pune în scenă deja și serialul ”Divorțul dintre Brigitte și Pastramă”. Sunt rău, nu?”
Cât despre participarea sa la nunta lui Brigitte, Cătălina mărturisește: ”Să fiu cinstit, dacă nu se suprapune cu proiectele pe care le am și cu care am rămas în urmă datorită faptului că am fost la Fermă... nu, nu cred că ajung!”.
Gallery