ß
Andrew McClay (44 de ani) este, probabil, cel mai mare fan al seriei Urzeala tronurilor care a avut privilegiul de a și juca în serial.
Urzeala tronurilor a făcut mulți actori mari. Nathalie Emmanuel, Sophie Turner, Maisie Williams și Kit Harington sunt doar câțiva dintre ei. Însă, unul dintre cele mai iubite seriale din lume a făcut celebru și un figurant, un irlandez de 44 de ani care a apărut în aproape toate sezoanele și care a fost îndrăgit de echipa de producție.
Dacă ai urmărit serialul, sigur nu l-ai scăpat din vedere pe Andrew McClay, care în film joacă rolul unui soldat devotat Casei Stark.
„Îmi place la nebunie, e cea mai tare chestie pe care am văzut-o. Poveștile, personajele... Am citit cărțile pe când aveam 13 ani, sunt geniale. Sunt onorat să pot participa. Regele Nopții să facă bine să mă respecte”, spune Andrew în documentarul care explică modul în care a fost realizat sezonul 8 al serialului.
Citește și: Urzeala tronurilor, sezonul 8. Greșeala regizorului din episodul 4, sesizată de fanii serialului
Andrew McClay este unul dintre sutele de figuranți care au participat la realizarea acestui serial, însă el a scăpat cu viață din fiecare înfruntare.
Irlandezul poate fi văzut în episodul 9 din sezonul 5, când o privește pe prințesa Shireen arzând pe rug; în episodul 9 din sezonul 6, când a luptat alături de Jon Snow în „bătălia bastarzilor” pentru Winterfell; în episodul 3 din sezonul 7, când Bran și Meera ajung la Winterfell și în multe altele.
Andrew și-a dorit dintotdeauna să fie actor, iar Urzeala tronurilor i-a făcut acest vis posibil. A mai avut roluri de figurație în filme precum Into the Badlands și An Irish Story.
Gallery