Modelul și actrița de origine poloneză Emily Ratajkowski nu are nevoie de motive întemeiate pentru a renunța la haine. De data aceasta, însă, vedeta a pozat goală pentru a protesta față de o lege controversată din SUA.
Emily Ratajkowski (27 de ani) s-a declarat revoltată de noile reglementări prinvind avortul din SUA. State precum Alabama, Georgia și Ohio au interzis avortul după șase săptămâni de sarcină, chiar dacă femeile au fost victime ale violului sau ale incestului.
Fotomodelul s-a alăturat protestului inițiat de mai multe celebrități de peste Ocean care au taxat aceste modificări legislative considerate inumane.
„Săptămâna aceasta, 25 de bărbați albi au interzis prin lege avortul în Alabama, chiar și în caz de viol și incest. Acești bărbați în putere și-au impus voința în ceea ce privește trupurile femeilor pentru a susține patriarhatul și pentru a perpetua complexul penitenciarelor industriale, împiedicând dreptul femeilor cu posibilități economice reduse de a alege să nu se reproducă”, a scris vedeta pe Instagram în dreptul unei fotografii în care apare purtând doar o floare de cală.
Vezi și: VIDEO Cine e Emily Ratajkowski
Fotomodelul susține că statele care au interzis avortul sunt aceleași state care au cel mai mare număr de femei de culoare. Emily crede că această decizie este una tipic rasială și „un atac la drepturile fundamentale ale omului”.
Vezi GALERIA FOTO de mai jos!
În România, Corina Bud a stârnit controverse apărând într-o ipostază similară în videoclipul piesei Fernando, în iunie 2018. Nu a primit prea multe reacții pozitive.
FOTO: captură YouTube
Fotografii: Getty Images
Gallery