• PRO TV
  • Certificatul energetic: informaţii importante (P)

Certificatul energetic: informaţii importante (P)

Certificatul energetic: informaţii importante (P)

Certificatul de performanţă energetică este un document din care reiese performanța energetică a unei clădiri sau unităţi de clădire. Documentul se întocmeşte de un auditor energetic atestat în urma unor calcule specifice şi are o valabilitate de 10 ani. 

Certificatul energetic clasifică locuinţele din punct de vedere al eficienţei energetice, încadrându-le în diferite clase energetice. Acestea sunt notate cu litere de la A la G, clasa A însemnând eficiență energetică crescută, iar clasa G eficiență energetică redusă. 

Pentru a întocmi un certificat energetic, auditorul energetic atestat utilizează o metodologie de calcul specifică, având în vedere consumurile pentru încălzirea locuinţei, alimentarea cu apă caldă, iluminatul artificial, climatizarea şi ventilarea etc. Fiecare dintre aceste consumuri va fi încadrat la rândul său într-o clasă de eficiență, în final făcându-se media. 

Când este necesar certificatul energetic 

Potrivit prevederilor legale, proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să prezinte un certificat energetic la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare sau închiriere. În lipsa documentului, contractele pot fi anulate în instanță. O altă situaţie în care certificatul de performanţă energetică este obligatoriu, este recepţia finală a unei clădiri noi. În plus, pentru clădiri precum: spitale, unităţi de învăţământ, restaurante, hoteluri şi alte clădiri de stat sau private vizitate frecvent de public, există obligativitatea de a se afişa la loc vizibil un certificat energetic valabil.

Persoanele interesate de cadrul legislativ complet al certificatului de performanţă energetică pot citi Legea 372/2005, completată de Legea 159/2013 și Ordonanța nr. 13/2016 a Guvernului României pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor. 

Ce documente sunt necesare pentru obţinerea unui certificat energetic 

Pentru eliberarea certificatului energetic, auditorul are nevoie de o serie de informaţii şi acte ale locuinţei. În plus, va fi necesar să evalueze imobilul şi la faţa locului, astfel că va programa o vizită pentru un tur al locuinţei, la o dată stabilită de comun acord cu proprietarul clădirii. 

Pentru eliberarea documentului sunt necesare următoarele acte şi informaţii:

· Orientarea cardinală a locuinţei;

· Planul de încadrare în zonă;

· Releveul apartamentului;

· Planurile arhitecturale, dacă este vorba de o clădire mai mare;

· Informaţii cu privire la pereţii exteriori şi tâmplărie;

· Starea faţadei; 

· Prezența balcoanelor şi tipul acestora;

· Prezența subsolului;

· Tipul de încălzire şi tipul caloriferelor;

· Numărul punctelor de apă;

· Existenţa repartitoarelor şi apometrelor;

· Anul de construcţie al imobilului;

· Numele proprietarului. 

 

Care este prețul unui certificat energetic 

În ceea ce priveşte preţul certificatului energetic, acesta variază în funcţie de complexitatea clădirii pentru care se obţine certificatul de performanţă energetică. Persoanele interesate trebuie să solicite o ofertă de la auditorul energetic.

Certificatul energetic este un document foarte util pentru cei care vor să cumpere sau să închirieze o locuinţă, deoarece pe baza informaţiilor din acest act pot estima costurile medii de întreţinere. De asemenea, documentul este de ajutor pentru proprietarii care vor să-şi renoveze locuinţa cu scopul de a reduce costurile de întreţinere. Vor vedea practic ce îmbunătăţiri trebuie făcute, astfel încât locuinţa în ansamblu să devină mai eficientă din punct de vedere energetic.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni