ß
Realizatorii unuia dintre cele mai de succes seriale de televiziune au pregătit un eveniment special la finalul seriei Urzeala tronurilor.
Kit Harington (Jon Snow) cu lacrimi în ochi, Emilia Clarke (Daenerys Targaryen) emoționată în ultima scenă filmată, Vladimir Furdik (Night King) cu răbdarea lui de fier la machiaj sunt doar câteva dintre momentele prezentate în traierul documentarului care spune povestea facerii ultimului sezon Game of Thrones (Urzeala tronurilor).
The Last Watch are două ore și prezintă imagini încă nepublicate din culisele sezonului 8 al serialului, poate cel mai spectaculos de până acum. Documentarul va ajunge la TV pe 26 mai 2019.
Citește și: Suma exorbitantă pe care Lena Headey (Cersei) a primit-o pentru ultimul sezon din Urzeala tronurilor
„E un job de vis, acesta de regizor. Acest serial mi-a salvat viața”, spune David Nutter, unul dintre cei 20 de regizori ai seriei Urzeala tronurilor.
„E greu de acceptat că nu mă voi mai întoarce (în serial – n.n.). E cel mai bun lucru pe care l-am făcut”, dezvăluie în documentar actorul Rory McCann, care joacă rolul Sandor Clegane (Câinele) în seria Urzeala tronurilor.
Sezonul 8 din Urzeala tronurilor este cel mai scurt dintre toate de până acum – șase episoade. Ultimul episod va fi distribuit în România luni seară.
Cu toate acestea, sezonul 8 este cel mai sângeros dintre toate, cu cele mai cumplite bătălii și cel mai mare număr de eroi care își pierd viața – 3.523.
Bătălia de la Winterfell, din episodul 3, a bătut recordul de audiență în SUA - peste 17,8 milioane de telespectatori. Pentru realizarea acestei scene de luptă au fost nevoie de 55 de nopți de filmare.
Gallery