Cântăreața se debarasează de toți oamenii care i-ar fi făcut rău, la scurt timp după ce a ieșit de la psihiatrie.
Britney Spears a cerut instanței să-i interzică fostului ei manager să se apropie la mai puțin de 65 de metri de ea și de copiii ei. Decizia instanței este valabilă până la 28 mai, însă restricția poate deveni definitivă la cea de-a doua audiere.
Artista nu-l mai vrea pe Sam Lufti în preajma ei și a famliei sale, considerându-l principalul vinovat pentru problemele de sănătate pe care Britney le-a acuzat în ultimele luni. Britney s-a internat într-o clinică de psihiatrie a începutul lunii aprilie, acuzând o „traumă severă la nivel mintal”.
Citește și: Cine este Sam Asghari, iubitul de 25 de ani al lui Britney Spears
Avocatul lui Sam Lufti a declarat pentru Radar Online că Britney Spears nu avea niciun motiv să depună cerere pentru eliberarea unui ordin de restricție.
„Suntem dezamăgiți de decizie. Cred că e exagerată și încalcă drepturile constituționale ale domnului Lufti. Acesta este un ordin temporar și abia așteptăm audierea din 28 mai”, a spus acesta.
Sam Lufty (stânga) și Britney în 2007, an în care a lansat al cincilea album. FOTO: Getty
Avocatul a precizat că cele câteva mesaje pe care clientul său le-a schimbat cu pârâta pe Twitter nu aveau cum să-i cauzeze trauma pe care ea o reclamă.
Internată o lună la psihiatrie
Britney Spears a urmat un tratament pentru depresie într-o clinică de psihiatrie din Los Angeles. Artista precizat că a suferit o cădere emoțională severă ca urmare a bolii de care suferă tatăl ei. Jamie Spears a fost operat de două ori la colon, însă starea lui nu s-a îmbunătățit.
Britney Spears, surprinsă de paparazzi în permisia de 24 de ore. FOTO: Profimediaimages.ro
„Britney nu a consumat alcool sau droguri, doar a avut câteva probleme serioase din punct de vedere emoțional și psihic. S-a internat pentru a încerca să-și rezolve aceste probleme înainte ca ele să se agraveze”, au declarat aceștia.
Pe 21 aprilie, cântăreața a primit învoire de la medici să sărbătorească Paștele alături de iubitul ei. Cei doi au fost surprinși a doua zi, ieșind dintr-un hotel din Beverly Hills. Vezi FOTO AICI!
Vezi și:
Gallery