Un membru al echipei de filmare a uitat un pahar de cafea pe masa din marea sală de la Winterfell, iar fanii serialului au văzut totul. Care a fost reacția postului TV.
Echipa de filmare și responsabilii cu decorurile n-au strâns masa între dublele de la fimările pentru episodul 4 din sezonul 8, astfel că telespectatorii au văzut un detaliu la care nu se așteptau: un pahar de cafea, cu lapte au zis unii, care purta sigla unui celebru lanț de cafenele.
Reprezentanții HBO, post TV la care se difuzează serialul Urzeala tronurilor/Game of Thrones, n-au încercat s-o scalde sau s-o întoarcă așa, „ca la Ploiești”. În schimb, au avut o reacție de milioane.
„Cafeaua cu lapte care a apărut în episod a fost o greșeală. Daenerys comandase un ceai de ierburi”, au afirmat aceștia într-o declarație oficială, conform eu.usatoday.com.
FOTO: captură video HBO
Peste 17 milioane de telespectatori din SUA au putut vedea paharul de cafea de la Starbucks pe masa la care se aflau Daenerys Targaryen și Jon Snow. În mare a sală de banchet de la Winterfell, toată lumea sărbătorea înfrângerea Regelui nopții și a „morților vii”.
Gafa celor din echipa de filmare i-a amuzat pe unii fani ai seriei, dar i-a și înfuriat pe alții.
Chiar și așa, sezonul 8 din Urzeala tronurilor/Game of Thrones se anunță a fi cel mai urmărit de până acum. Doar două episoade au mai rămas din acest serial, iar actrița Emilia Clarke (Mama Dragonilor - Daenerys Targaryen) a anunțat că ultimele episoade vor fi peste așteptările fanilor.
Serialul s-a bucurat de un succes uriaș, motiv pentru care echipa de producție s-a gândit că ar fi cazul să aibă parte de niște continuări. Da. Nu o continuare, ci mai multe. Așteptăm detalii. Până atunci, stați la adăpost! Winter is coming!
Vezi mai jos o GALERIE FOTO incendiară!
Gallery