ß
Tatăl ducesei de Sussex a transmis un mesaj pentru fiica sa de peste Ocean. Mama lui Meghan, Doria Ragland, s-a aflat la căpătâiul ducesei în momentul nașterii.
Thomas Markle (74 de ani) a reacționat cum nu se poate mai bine la aflarea veștii că a devenit bunic. Tatăl lui Meghan a susținut o declarație publică de la reședința sa din New Mexico.
„Sunt încântat să aud că mama și copilul sunt bine. Sunt mândru că noul meu nepot s-a născut în sânul Familiei Regale Britanice și sunt sigur că va crește pentru a servi Coroana și poporul britanic cu grație, demnitate și onoare”
„Dumnezeu să binecuvânteze copilul și îi doresc sănătate și fericire. Îi transmit felicitări fiicei mele dragi, ducesa de Sussex, și prințului Harry. Dumnezeu să binecuvânteze Regina”, a spus Thomas Markle, conform Daily Mail.
FOTO: Getty Images
Mama lui Meghan Markle, Doria Ragland, nu a avut o reacție personală, însă Casa Regală a explicat într-un mesaj public că aceasta se află alături de fiica sa.
„Mama ducesei, Doria Ragland, care este încântată de venirea pe lume a primului ei nepot, este cu Alteța Sa Regală la Frogmore Cottage”, se arată în anunțul făcut în această după-amiază de Familia Regală.
Prințul Harry, tată pentru prima oară
Ducele de Sussex a anunțat extrem de emoționat că se simte incredibil, acum că a devenit tată.
Prințul a declarat în fața jurnaliștilor britanici că a fost pentru prima dată când a asistat la o naștere și că nu va uita acele momente unice.
FOTO: Getty Images
„Sunt foarte entuziasmat să vă anunț că Meghan și eu avem un băiețel, care a venit pe lume în această dimineață. Este un băiat foarte sănătos. Mama lui se simte foarte bine. A fost cea mai minunată experiență pe care mi-am putut-o imagina. Ceea ce face o femeie depășește orice înțelegere. Suntem atât de recunoscători pentru toată dragostea și suportul pe care le-am avut. Am vrut să împărtășesc asta cu toată lumea”, a spus ducele de Sussex, conform Sky News.
Vezi și:
Gallery