Majoritatea oamenilor și-l amintesc pe actorul de comedie Benny Hill pentru poantele sale amuzante, de multe ori duse la extrem.
În viața reală însă, artistul multimiliomar era măcinat de tot felul de complexe și avea o frică morbidă de a cheltui bani. În noua carte a lui Craig Bennett, ”True Confessions of a Shameless Gossip”, jurnalistul de la Hollywood relatează discuțiile pe care le-a avut cu unii dintre cei mai buni prieteni ai actorului.
Citește și: Johnny Depp are o iubită cu 30 de ani mai tânără. Cei doi se pregătesc de nuntă
Benny Hill se simțea, conform sursei de mai sus, ”singur, deprimat și urât”. În ciuda personajului său de pe micul ecran, care era extrem de încrezător în propriul sex-appeal, Benny Hill simțea că nu este iubit și absolut neatrăgător pentru sexul opus.
Deși avea o avere impresionantă, de câteva milioane de lire sterline, grație veniturile provenite din ”The Benny Hill Show”, regretatul actor era extrem de zgârcit și dezvoltase o adevărată fobie când venea vorba să cheltuie bani. Era atât de parcimonios încât purta aceleași haine până când acestea se uzau de tot și își lipea la loc tălpile pantofilor dacă aceștia se stricau.
Actorul de comedie își făcea cumpărăturile doar când produsele alimentare pe care le voia erau la reduceri și, decât să plătească un taxi, prefera să meargă pe joc de acasă până la sediul BBC.
De o mașină personală nici nu se punea problema, conform noii cărți, Benny Hill neaprobând niciodată o cheltuială atât de mare.
Viața lui Benny Hill
Benny Hill, pe numele real Alfred Hill, s-a născut pe 21 ianuarie 1925, în Southampton, Anglia. Familia și colegii de clasă și-l aminteau drept ”clovnul clasei”.
La șase ani, acesta a început să câștige primii bani cântând pe plajă cântece la modă.
Adolescent fiind, acesta a renunțat la școală și a lucrat ca lăptar în Londra, înainte de a găsi o slujbă de junior în departamentul de recuzită al unui teatru.
Hill și-a făcut debutul în showbiz după ce un actor a venit la slujbă beat și a trebuit să fie înlocuit. Regizorul a fost impresionat de performanța din culise al lui Benny Hill și a hotărât să-i dea o șansă.
Mai târziu, acesta s-a înrolat în armata britanică, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În acest timp, a susținut spectacole de varietăți pentru trupe și tot atunci a adoptat numele de scenă Benny Hill, în onoarea actorului de comedie Jack Benny.
După război, acesta a cunoscut succesul în televiziune.
The Benny Hill Show (1955 - 1991) a devenit un hit internațional și, într-un final, i-a adus faima și peste Ocean, în Statele Unite.
Cu toate acestea, la un moment dat, umorul său nu a mai fost gustat de public, poantele lui Benny Hill fiind considerate acum drept vulgare și misogine.
La finalul anilor 80, Benny Hill a început să aibă probleme de sănătate. Actorul a murit la Londra, pe 20 aprilie 1992, la vârsta de 68 de ani, la două luni după ce a suferit un infarct minor. Cauza morții a fost, oficial, tromboză coronariană.
Gallery