ß
După ce un actor de comedie a ajuns președinte în Ucraina, unii cred că România ar trebui să ia exemplul vecinilor din nord-est. Iată ce crede Mihai Bobonete!
Actorul din Las Fierbinți a primit de la fanii săi o fotografie cu un slogan care îndeamnă românii la vot. „Votez Bobonete președinte”, scrie pe „materialul de campanie” pe care actorul l-a distribuit pe Instagram. Bobiță zice că nu s-ar da înapoi de la a-și asuma o astfel de misiune, însă are niște condiții.
„Nu arată rău, dar nu mă recomandă nimic pentru o funcție așa de importantă... încă! Mai fac două, trei sezoane de Las Fierbinți și abia atunci mă pun pe candidat”, a scris actorul.
Păstrând același ton glumeț, Mihai Bobonete le-a sugerat admiratorilor săi de pe rețeaua socială să vină cu propuneri de miniștri pentru guvernul cu care ar fi obligat să colaboreze pentru bunul mers al țării.
Și avem cam așa:
„Brâzoi la Ministerul Agriculturii, Rață la transporturi, Giani la educație, Ardiles la MAI și pe Celentano, clar, direct în Consiliul European”, a scris un fan.
„Gianina prim-ministru. Brânzoi la agricultură. Robi la MAI. Rață la transporturi. Dalida la Ministerul Muncii. La finanțe pe Ardiles. Externe pe Giani. La justiție pe Celentano. Ministerul Educației pe nevasta lui Brânzoi”, a scris un altul.
În hora comentariilor s-a prins și criticul de modă Iulia Albu, care a oferit propria viziune politică. Ca să fie toată lumea mulțumită.
„Eu PM (prim-ministru – n.n.), tu Președinte și gata! Am rezolvat toate problemele României!?!”
Un comediant a ajuns președinte în Ucraina
Volodimir Zelenski, un cunoscut actor de comedie, a reușit să câștige președinția Ucrainei la scrutinul din această lună. Zelenski l-a zdrobit pe contracandidatul său, Petro Poroșenko, cu un neverosimil procentaj de 73%. Prezența la vot a fost de 62%.
Gallery