În anul 2006, două dintre cele mai mari artiste ale lumii lansau o piesă care în foarte scurt timp avea să ajungă un hit internațional, difuzat pe toate posturile de radio din lume.
Beyonce, Beyonce... Shakira Shakira...
Vorbim despre Beautiful Liar, colaborarea dintre Shakira și Beyonce, hit care a fost inclus pe celebrul disc B Day pe care Queen B l-a scos în anul respectiv.
Nu mulți știu că pe cele două chiar le leagă o prietenie foarte strânsă, în care Beyonce a făcut prin pas, declarându-și admirația față de frumoasa columbiancă, spunând că de multe ori Shakira a fost o sursă de inspirație pentru ea.
"Mereu spuneam cât de mult ne respectăm una pe cealaltă și cât de mult ne-am dori să facem o piesă împreună, iar ceva ani mai târziu iată că s-a întâmplat" a explicat Beyonce într-o declarație acordată publicației Billboard. "Am făcut-o pentru că amândouă ne idolatrizăm una pe cealaltă și ne apreciem munca reciproc."
Într-o postare pe care Shakira a publicat-o pe Instagram în urmă cu o zi, spune că Beyonce i-a dat o lecție de care s-a folosit ulterior toată viața.
Cântăreață și-a publicat o fotografie alături de antrenorul ei personal, Anna Kaiser, unde arată celebra mișcare din clipul filmat cu Beyonce, spunând: "Mișcarea asta am învățat-o de la ea, în timpul filmărilor pentru pentru Beautiful Liar".