• PRO TV
  • Celebritățile s-au pus pe vopsit ouă gigantice înainte de Paște. Care e scopul

Celebritățile s-au pus pe vopsit ouă gigantice înainte de Paște. Care e scopul

Celebritățile s-au pus pe vopsit ouă gigantice înainte de Paște. Care e scopul

Nume importante din lumea culturală românească au început pregătirile pentru Paște, pictând ouă de dimensiuni impresionante. 

Alexandru Tomescu, Gheorghe Fikl, Oana Pellea, Cristian Mungiu, Dan Perjovschi, Ivan Patzaichin, Alex Găvan, Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern și mulți alții își exersează talentul la pictură în scop caritabil. Fiecare dintre ei și-a luat angajamentul de a picta câte un ou de Paște de doi metri înălțime pentru a sprijini inițiativa Fundației Calea Victoriei, care urmărește construirea primului teatru privat din ultimii 70 de ani.

Operele de artă vor fi expuse la 17 aprilie în clubul Fratelli, de unde pot fi achiziționate de cei care susțin realizarea proiectului Grivița53. Toate exponatele care nu s-au vândut în această zi vor fi scoase le licitație în cadrul unui eveniment organizat de casa Artmark. Însă, o serie de personalități și companii care activează în România și-au exprimat deja intenția de a achiziționa o parte a lotului de ouă supradimensonate.

Alexandru Tomescu este cel mai cunoscut violonist român contemporan, iar din 2007 cântă la vioara Stradivarius Elder – Voicu, singura vioară Stradivarius de patrimoniu. Când i-a fost propus să devină unul dintre creatorii lucrările, acesta nu e ezitat. 

„Cu mare bucurie m-am alăturat campaniei de strângere de fonduri pentru Grivița 53 - primul teatru construit împreună! Este un proiect extrem de generos, creativ și nonconformist - cum altfel, dacă poartă semnătura lui Chris Simion? Alături de mine va fi Ana Munteanu - un artist remarcabil, împreună cu care am susținut numeroase concerte. Am convingerea că unindu-ne forțele, artiști, iubitori de frumos și de cultură, vom reuși să transpunem în realitate acest proiect excepțional”, a spus violonistul.

Ivan Patzaichin

Oana Pellea este unul dintre ambasadorii Griviția53, iar propunerea de ajuta la strângerea de fonduri nu a putut decât să o bucure. „Susțin acest proiect și cred că nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donații și fapte. E un proiect curajos inițiat de oameni curajoși și frumoși. E aproape o nebunie să construiești un teatru astăzi și mai ales în România… dar ce superbă nebunie! Nu am niciun concept. Am doar dorința de a ajuta și bucuria de a participa la un astfel de proiect.”

Prima ediție a Festivalului Ouălor de Paște va avea loc pe data de 17 aprilie de la ora 19:00 la Fratelli. Strângerea de fonduri va continua cu o licitație organizată la Artmark la sfârșitul lunii mai. 

Cei care vor să susțină construirea primului teatru privat din România din ultimii 70 de ani o pot face și altfel, și anume donând cărămizi. Detalii despre această campanie puteți găsi AICI.

Vezi și:



Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni