Cânăreața de origine canadiană a aunțat un nou capitol în viața ei, la câteva zile după ce a împlinit 51 de ani.
„Am lăsat acel capitol de 50 de pagini în urmă. Acum am un an. O iau de la capăt”, a mărturisit artista într-un interviu pentru eu.usatoday.com. Celine Dion, care și-a pierdut soțul în urmă cu trei ani din cauza cancerului, a realizat deja trei lucruri majore la început de 2019: a devenit imaginea unui celebru brand de cosmetice, a lansat un nou album muzical și anunțat că va pleca într-un nou turneu, pentru promovarea acestui disc.
„Cred că este timpul pentru o schimbare. E timpul să pornesc la drum”, a scris Dion pe pagina sa de Facebook, anunțând că va pleca în turneu în America de Nord pentru prima dată în ultimii zece ani.
Turul pe continentul nord-american începe la 18 septembrie, în Quebec City, și se termină la 13 martie 2020, în Pittsburg.Turneul, care promovează noul album Courage, îi va aduce artistei venituri colosale.
Acestea se vor adăuga averii sale impresionante – 800 de milioane de dolari – pe care a acumulat-o din muzică și din vânzarea albumelor.
Și-a serbat ziua singură, în pijamale
Pe 30 martie, Celine Dion și-a serbat ziua de naștere, însă le-a cerut prietenilor să nu-i organizeze vreo petrecere.
„Le-am spus tuturor, cu luni înainte: Ascultați-mă! Nu vreau nimic. Nicio petrecere. Azi e ziua mea. Vreau să fiu în pijama. Vreau să-mi iau tot timpul din lume ca să-mi sorb cafeaua. Vreau să fiu cu copiii mei”, a dezvăluit cântăreața.
Celine Dion și fostul ei soț, Rene Angelil, au trei băieți: Rene-Charles, Eddy și Nelson. Artista a devenit mult mai apropiată de ei după ce Rene, care i-a fost și impresar, a murit la 14 ianuarie 2016. Producătorul muzical a fost răpus de cancer la gât.
Gallery