Duminică, la România, te iubesc!, Paul Angelescu încearcă să descifreze absurdul situațiilor în care sunt de ani buni monumentele istorice ale României: cetăți dacice, fortificații romane, castele medievale, conace, biserici, cule boierești sau ansambluri monumentale unice în lume.
Statul român nu are o evidență clară a stării lor de conservare, despre unele nu știe nici măcar ale cui sunt sau de câți bani ar fi nevoie pentru a le salva și pentru a le scoate la lumină.
În acest moment, deși Uniunea Europeană ne dă sute de milioane de euro pentru restaurarea, protecția și conservarea patrimoniului, iar monumentele UNESCO au prioritate, nu este depus niciun proiect pentru cetățile dacice.
”Avem cetăți dacice în vârf de munte, fortificații romane pe malul Dunării, castele medievale și biserici rupestre în care s-a născut Creștinismul modern. Lor li se adaugă conace, cule boierești și ansambluri monumentale unice în lume. Împreună, toate aceste monumente sunt cea mai de preț comoară a României, ne dezvăluie matricea noastră spirituală și culturală, adică ne spun cine suntem noi de fapt ca popor. Avem 30.148 de monumente istorice pe teritoriul României și este cam singurul lucru exact pe care-l știm despre ele”, spune Paul Angelescu despre ancheta care va fi prezentată săptămâna aceasta.
Așa cum au grijă de trecutul României, așa au grijă de viitorul ei! ”Prostie monumentală”, o anchetă România, te iubesc!, duminică, de la ora 18:00, la PRO TV.
Fiecare ediție România, te iubesc! este disponibilă integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind link-ul de iframe din platformă.
Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?
Toate reportajele pot fi urmărite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.