ß
Înainte să existe Neo, aproape a existat Neoette.
Conform producătorului ”The Matrix”, Lorenzo di Bonaventura, echipa a întâmpinat dificultăți în a găsi un actor principal și, deși rolul era scris pentru un bărbat, aceasta a început să acceseze lista de actrițe de primă mână de la Hollywood.
Citește și: Ce spune Keanu Reeves despre nunta sa din România
Din moment ce Lorenzo di Bonaventura și Joel Silver lucraseră în trecut cu Sandra Bullock, aceștia i-au oferit ei scenariul, fiind pregătiți să rescrie rolul pentru o femeie, în cazul în care aceasta era interesată.
Di Bonaventura mărturisește că studiourile Warner Bros au insistat ca în rolul principal să joace un nume supercunoscut, în special pentru că regizorii, frații Wachowski, nu avuseseră, înainte de ”The Matrix”, niciun proiect de referință.
Acesta a spus că Sandra Bullock, care a apărut în 1994 alături de Keanu Reeves, în filmul de acțiune ”Speed”, a fost una dintre actrițele care a intrat pe lista scurtă pentru rolul Neo, alături de Brad Pitt, Leonardo DiCaprio și Will Smith.
”Nici nu-mi mai amintesc la câți actori am apelat. Eram de-a dreptul disperați”, a spus di Bonaventura. ”Ne-am dus la Sandy Bullock și i-am spus: îl voi schimba pe Neo în fată. Producătorul Joel Silver și cu mine am lucrat cu Sandy la Demolition Man și am rămas de atunci prieteni buni. A fost destul de simplu. I-am trimis scenariul să vedem dacă o interesează”.
Pe de altă parte, într-un interviu din trecut, Sandra Bullock spune că nu-și amintește să fi primit oferta de a juca rolul Neo, dar crede că Keanu Reeves a fost cea mai bună alegere. Tot actrița mărturisește că i s-a oferit rolul Trinity (care a ajuns, într-un final, la Carrie-Anne Moss) și că regretă că l-a refuzat.
Foto: Getty
Vezi și: Ce se întâmplă săptămâna aceasta în VLAD
Gallery