ß
Andrei Leonte a revenit cu o nouă piesă lansată alături de prieteni și familie, chiar în ziua în care a împlinit 30 de ani.
„Avem monștri aici” reprezintă un nou capitol din traseul muzical al artistului, acesta anunțând că nu va mai apărea o perioadă în videoclipuri. În schimb, în rolul lui Andrei Leonte îl vedem pe Ionel Tudor, un bunic simpatic care ne poartă printr-o poveste frumoasă.
„Așa cum am zis și în videoclip sau așa cum a zis alter-ego-ul meu, mi-am dat seama că poate fața mea strică pachetul. Glumesc! Pur și simplu scenariul se ducea într-o direcție în care mi s-a părut că nu-l pot urma și începea să prezinte niște idei care ar fi fost mai bine exprimate de un astfel de personaj. Așa că am apelat la vocea lui”, declara Andrei.
„Avem monștri aici” este compusă de Răzvan Alstani împreună cu Andrei, care a semnat și versurile, scenariul și regia.
La evenimentul de lansare au participat colegii de la Play Orchestra, alături de care Andrei a susținut un show live, dar și Amna, Alex Coteț, Cristina Cioran, Alex Dona, Laura Gruia, Loredana Cavasdan, Silviu Pașca, Anca Surdu, precum și familia, iubita, prietenii, jurnaliști și bloggeri.