Uneori putem răni persoane din jurul nostru doar pentru că avem tendința de a crede în stereotipuri. Suntem cu toții diferiți și trebuie să acceptăm că sensibilitatea este o caracteristică a ființei umane, nu doar a femeilor.
Nu de puține ori, băieții sensibili sunt marginalizați sau tachinați doar din simplul motiv că nu se încadrează în tiparul masculin perpetuat de societate. Psihoterapeut și mamă a patru băieți, unul mai diferit decât celălalt, Betsy de Thierry a scris un ghid, Băieții sensibili: cum să devină mai puternici, apărut de curând la editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, destinat tuturor adulților preocupați de educația sănătoasă a copiilor.
Cartea abundă de sfaturi simple despre cum e ideal să fie tratați băieții sensibili și de modalități prin care le poate fi stimulată creativitatea. Iată 10 lucruri pe care trebuie să le știe adulții care sunt responsabili de creșterea unor băieți sensibili, desprinse din cartea Băieții sensibili: cum să devină mai puternici.
1. Exprimarea sentimentelor nu reprezintă o caracteristică feminină, ci este un comportament propriu oricărei persoane sănătoase, capabile de conexiune emoțională cu ceilalți.
2. Fiecare copil este unic și trebuie să recunoaștem individualitatea ca pe ceva valoros în lumea în care trăim.
3. Adulții trebuie să se asigure că definiția pe care o dau masculinității nu generează confuzie și nu pune presiune asupra băieților sensibili.
4. Abuzul verbal, tachinarea, izolarea socială, respingerea și alte experiențe negative manifestate în mediul social sunt responsabile pentru același tip de răspuns psihologic care apare în situațiile de abuz fizic.
5. Băieții creativi întâlnesc multe provocări în societatea noastră. Ei se pot confrunta cu izolarea socială, înțelegerea eronată de către semeni, pot experimenta sentimente de confuzie și tristețe. Creativitatea aduce cu ea un plus de sensibilitate pe care alți copii nu o au.
6. Când un om se simte neînțeles sau îi este teamă să fie el însuși, indiferent de profunzimea și frumusețea din interior, poate apărea închiderea în sine.
7. Când un copil este încurajat să fie ceea ce își dorește părintele să fie, consecința este că acel copil se poate simți respins pentru ceea ce reprezintă de fapt.
8. În primii doi ani de viață, în mod special, toți copiii se lasă conduși de manifestări emoționale.
9. Copiii au nevoie să aibă o relație cu un adult în care să simtă că pot pune întrebările care-i preocupă și să înțeleagă corect ce se întâmplă în jurul lor.
10. Internalizarea trăirilor accentuează angoasa interioară și duce la blocaj emoțional.
De asemenea, cartea lui Betsy de Thierry explică pe înțelesul tuturor de ce sunt băieții diferiți, cât de mult influențează presiunea parentală și așteptările, dar și cum se instalează anxietatea la copii și care sunt semnalele care o demască.