ß
Andra şi Elena Mihai au o relaţie foarte apropiată şi, de fiecare dată artista arată cât de importantă e mama pentru ea.
De ziua femeii, Andra a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie de suflet în care e alături de cea care i-a dat viaţă.
"Mama e numai una, iar mamă ca a mea doar una la un miliard! Pentru că ma asculți, mă sfătuiești, ma cerți și ma iubești de când m-am născut! Te iubesc, mama!"
De câte ori are ocazia, Andra povesteşte cât contează pentru ea familia şi cât de important e să îi ţină pe toţi cei dragi aproape. Chiar şi pe site-ul Andramusic, artista aminteşte de strânsa legătură între oamenii ei dragi şi muzica ce o defineşte:
"Eu sunt Andra. Așa mă cunosc cei care îmi iubesc muzică, așa îmi spun și cei apropiați. M-am născut într-o familie muzicală. În casă noastră mereu a fost deschis un aparat de radio din care răsună muzică de toate felurile și toți membrii familiei, de la mama și tată până la ceilalți trei frați ai mei, cântă. Astfel, nu a mirat pe nimeni că și eu, Andra, mezina familiei, voiam să fiu încă de mică pe scenă, să interpretez și eu piesele pe care le auzeam prin casă, cântate de ai mei sau de artiștii faimoși pe care îi auzeam la radio sau la casetofon.
Cred că am știut dintotdeauna că vreau și pot să cant. Părinții au observat devreme înclinația mea către muzică și m-au încurajat să-mi urmez visul. Familia mi-a fost alături în fiecare pas de-a lungul carierei și asta m-a ajutat. M-am lansat în muzică la 14 ani, așa că, la vârsta la care prietenii mei se jucau pe afară, mergeau pe la petreceri sau în tabere și ieșeau la un suc, eu repetăm sau mergeam la spectacole. Unii ar putea spune că mi-am sacrificat momente frumoase ale copilăriei, eu simt altfel însă. Muncă de atunci m-a făcut să fiu Andra cea de azi."
Mai jos ai un material în care o vei descoperi altfel pe Andra:
Foto:Instagram/Facebook