• PRO TV
  • Oprah, criticată ca niciodată în întreaga ei carieră din cauza unui interviu controversat

Oprah, criticată ca niciodată în întreaga ei carieră din cauza unui interviu controversat

Oprah, criticată ca niciodată în întreaga ei carieră din cauza unui interviu controversat

Realizatoarea TV Oprah Winfrey a devenit inamicul public numărul 1 în SUA, după ce a realizat un interviu pe care americanii nu-l voiau dat pe post.

Oprah nu s-a confruntat niciodată în cariera ei de peste 45 de ani cu un asemenea val de critici venit din partea telespectatorilor propriului post TV. Vedeta de televiziune a realizat un interviu controversat cu acuzatorii lui Michael Jackson – Wade Robson și James Safechuck – doi bărbați care au pretins ani la rând că au fost molestați și violați de starul muzicii pop.

Interviul a fost difuzat și de HBO luni noapte, după partea a doua a documentarului Leaving Neverland, film care a zguduit din temelii familia și moștenirea megastarului.

Mii de internauți au comentat acid pe site-ul și pe platformele sociale ale companiei media deținută de Oprah, acuzând-o pe aceasta că a făcut un deserviciu colosal memoriei lui Michael Jackson permițându-le celor doi „detractori” să terfelească din nou numele artistului.

Mă rog ca întregul ei imperiu să se prăbușească. Mă rog ca ea să sufere. Nu doar pentru ceea ce a făcut și încă încearcă să-i facă lui Michael Jackson, dar și altora, de asemenea”, a comentat un internaut.

FOTO: OWN YouTube

„Oprah ești dezgustătoare... un mercenar ieftin... karma te va pedepsi. Michael Jackson e nevinovat. MJ vom lupta pentru tine”, a scris un altul.

Fanii lui Michael Jackson au început atacurile încă de la 1  martie, când postul TV patronat de Oprah a postat câteva filmulețe tăiate din interviul mare, pentru ca telespectatorii să aibă o idee despre subiectele care vor fi atinse în discuția televizată ulterior.

Într-unul din filmulețe, Oprah îl întreabă pe unul dintre acuzatori – Wade Robson: „Dacă ai fost abuzat de Michael Jackson, de ce ai continuat să stai în jurul acelei persoane? De ce ai vrut să fii asociat cu această persoană dacă te-a abuzat?”

Iar Wade Robson a răspuns: „Nu înțelegeam că fusesem abuzat. Știi... îl iubeam pe Michael. Deși nu am uitat niciodată vreunul dintre detaliile sexuale care s-au petrecut între noi, dar neavând cunoștință de faptul că e vorba de abuz, neavând niciun concept în mintea mea că orice e legat de Michael ar putea fi rău. Orice Michael a făcut a fost bun pentru mine atâția ani”, a spus Robson.

Wade Robson

Oprah a încercat să justifice și motivul pentru care a ales să-i intervieveze pe cei doi acuzatori ai lui Michael Jackson, însă argumentele sale nu au fost pe placul fanilor megastarului.

„În cei 25 de ani ai The Oprah Winfrey Show am înregistrat 217 episoade despre abuzuri sexuale. Am încercat să preiau mesajul persoanelor pentru care abuzul sexual nu a fost doar abuz sexual, ci și seducție cu tentă sexuală. Dar, pentru mine, acest moment îl transcede pe Michael Jackson. Este mult mai mare decât o singură persoană. Este un moment care ne permite să vedem această corupție societală. Astfel încât, dacă ajunge la voi, la cei care ne urmăriți, ca să vedeți cum se întâmplă, atunci ceva bun trebuie să iasă de aici”, a explicat Oprah.

Familia lui Michael a dat în judecată postul HBO

Postul de televiziune a fost chemat în instanță de urmașii și administratorii averii megastarului din cauza televizării documentarului controversat Leaving Neverland. Familia lui Michael Jackson a cerut despăgubiri de 100 de milioane de dolari, însă acuzațiile se referă la încălcarea unei prevederi contractuale mai vechi, prin care postul TV se angajase, în 1993, să nu-l denigreze în niciun fel pe Regele muzicii pop. 

În fapt, familia lui Michael a încercat, prin acest proces, să blocheze difuzarea documentarului. Managerii HBO au declarat că nu vor face acest lucru, documentarul fiind difuzat, în două părți, la ore maximă audiență.

Oprah, interviu de legendă cu Michael Jackson

Faima de altădată a lui Oprah Winfrey a pălit într-o singură noapte în America, după ce, de-a lungul celor 25 de ani de Oprah Winfrey Show înregistrase niște recorduri incredibile. Unul dintre ele a fost stabilit în 1993, când Oprah l-a intervievat pe Michael Jackson însuși. Interviul a venit la zece zile după show-ul pe care megastarul l-a susținut în timpul finalei Super Bowl din acel an și a avut o audiență impresionantă: 90 de milioane de telespectatori.

Interviul din 1993 rămâne cel mai urmărit interviu TV din istorie și al patrulea cel mai urmărit show TV din istoria televiziunii americane.

Vezi și VIDEO: Abi și Tzancă Uraganu scot o piesă împreună


 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni