ß
  • PRO TV
  • Ce spune Tudor Chirilă despre ultima piesă de teatru în care joacă, regizată de mama lui

Ce spune Tudor Chirilă despre ultima piesă de teatru în care joacă, regizată de mama lui

Ce spune Tudor Chirilă despre ultima piesă de teatru în care joacă, regizată de mama lui

Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu intră în pielea a doi frați marcați de o relație disfuncțională, care se reîntâlnesc pentru a muta lucruri dintr-o casă închiriată în pădure.

In a Forest Dark and Deep, de Neil laBute, în traducerea Luizei Vasiliu și în regia Iarinei Demian, este o piesă de teatru care va avea premiera în martie, la unteatru. Reprezentațiile sunt programate pe 27 martie 2019, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, și pe 28 și 29 martie. Avanpremierele sunt programate pe 5, 6, 12, 14 și 16 martie.

Doi frați marcați de o relație disfuncțională se reîntâlnesc pentru a muta lucruri dintr-o casă închiriată în pădure. Între ei se declanșează un război în toată regula, cu un întreg rechizitoriu al eșecurilor reactualizate. Dar nu este decât fundalul pe care se desfășoară adevărata poveste. Cei doi nu sunt ceea ce par a fi, iar miza întâlnirii lor ține de un adevăr greu de acceptat.

Cei doi protagoniști sunt Bobby și Betty, adică Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu. Scenografia este concepută de Irina Moscu, asistată de Mădălina Sandu, iar lightdesign-ul de Daniel Klinger. Proiectul a fost sprijinit de regizorul tehnic Alina Dumitrache.

Actorul Tudor Chirilă, cel care a „descoperit” textul, s-a declarat impresionat de spectacol, regizat de mama lui, Iarina Demian: „De la prima lectură, piesa lui laBute mi s-a părut foarte puternică. Sunt texte la care ți se întâmplă ca, în timp ce le citești, vocea sau tonul câte unui personaj să înceapă să-ți rezoneze în urechi. Așa s-a întâmplat cu Bobby, care mi s-a părut familiar, apropiat, un personaj pe care mi-l doream cu fiecare pagină parcursă. Apoi m-a mai fascinat complexitatea rețelei de legături invizibile dintre cei doi frați.

Acele lucruri care nu se văd, pe care doar le intuiești și care te ajută să te raportezi într-un fel sau altul la personajul tău. Psihologia nevăzută, dar pe care ajungi să o conții. Textul lui Neil LaBute este fascinant pentru că activează pe multe planuri. Cred că Iarina Demian ne-a condus foarte bine către un spectacol care nu te lasă să respiri, fiind și o sursă de întrebări care invită la o confruntare cu părțile noastre nevăzute, nerăspunse, neliniștite.”

Tudor Chirilă și mama lui, Iarina Demian, au jucat în piesa O lume pe dos (Teatrul de Comedie)

Regizoarea Iarina Demian spune că iubește sinceritatea și spontaneitatea teatrului american și apreciază colaborarea cu cei doi actori: „Pentru mine a fost un drum lung și foarte greu fiindcă nu am făcut nicio concesie de la ceea ce cred și știu că trebuie să fie un text dramatic. Le mulțumesc celor doi protagoniști, Mihaela Sîrbu și Tudor Chirilă, pentru talentul lor. Țin să precizez că atunci când lucrăm împreună nu îl tratez niciodată pe Tudor Chirilă ca pe un fiu, ci ca pe un artist total. Iar dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte subiectul piesei, cred că aș alege cuvintele lui Marin Preda: singurul lucru care ne poate liniști este adevărul.” 

In a Forest Dark and Deep, de Neil laBute a avut premiera în 2011, iar cronica momentului din The Guardian consemna: „Nu prea știi cum stai cu Neil LaBute [...] este un moralist care pare să găsească plăcere în descrierea cruzimii umane și în a face cu ochiul publicului. Și în acest spectacol de 100 de minute în două personaje, extrem de antrenant, ne trage preșul de sub picioare atât de des, încât ni se pare că ne pierdem suflarea.”

Montarea de la unteatru are durata de o oră și treizeci de minute și nu este recomandată persoanelor sub 16 ani.

Biletele pentru spectacolele de la unteatru sunt în vânzare pe platformele specializate, iar detaliile sunt disponibile pe unteatru.ro.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni