ß
În weekend-ul de lansare, ”Avengers Endgame” va stabili un nou record mondial.
În luna aprilie a acestui an, va fi lansată pe marile ecrane continuarea filmului ”Avengers Infinity War” și este de așteptat ca pelicula să facă încasări mult mai mari decât predecesorul său.
Conform Blomberg, ”Avengers Endgame” va avea cel mai profitabil weekend de lansare din toate timpurile, cel puțin în America de Nord. Recordul actual este deținut de filmul ”Avengers Infinity War”, cu 258 de milioane dolari, care a depășit ”Star Wars The Force”, cu încasări de 248 de milioane de dolari.
Cu toate acestea, se preconizează că ”Avengers Endgame” va depăși toate așteptările și va înregistra incredibila sumă de 282 de milioane de dolari.
Sursa menționată mai sus scrie: ”Este de așteptat că Avengers Endgame, cel de-al patrulea film din seria Marvel cu supereroi, să stabilească un nou record la box-office, la premiera sa din 26 aprilie.
Researcher Exhibitor Relations preconizează vânzări de bilete, doar în America de Nord, de 282 de milioane de dolari, depășind astfel recordul de 258 de milioane de dolari stabilit anul trecut Avengers Infinity War”.
La ora actuală, ”Avengers Infinity War” se situează pe locul 4 în topul filmelor cu cele mai mari încasări, cu 2 miliarde și ceva de dolari, pe plan internațional.
Finalul ”Avengers Infinity War” a fost de-a dreptul șocant - personajul negativ, Thanos, decimând cu un pocnet din degete jumătate de Univers. Continuarea ”Avengers Endgame” îi va regăsi pe supereroii rămași în viață regrupându-se și alăturându-se lui Captain Marvel pentru a-l învinge pe Thanos.
Vezi și: Ce se va întâmpla săptămâna viitoare în serialul VLAD?