Cel mai puternic om al planetei are iar probleme cu legea, după ce a fost acuzat public de o fostă angajată că a sărutat-o pe gură fără acordul ei.
Alva Johnson, care a lucrat pentru campania electorală a lui Donald Trump din 2016, a deschis un proces în instanță în care îl acuză pe președinte de agresiune sexuală. Femeia, în vârstă de 43 de ani, a dezvăluit într-un interviu acordat ziarului Washington Post că Trump a sărutat-o pe gură, fără să-i ceară permisiunea, în perioada în care acesta se afla în campania pentru fotoliul de la Casa Albă.
Alva Johnson spune că incidentul s-a petrecut la 24 august 2016, în Tampa (Florida), în timpul unei întâlniri a lui Trump cu susținătorii săi de acolo.
„Era o zi ploioasă, iar Donald Trump s-a adăpostit într-una dintre rulotele de campanie. Înăuntru erau susținători de-ai lui Trump, iar Alva Johnson stătea în spate, făcând poze candidatului care se fotografia cu alegătorii. Venise vremea ca Trump să părăsească rulota și să meargă la întrunire, iar avocatul lui Alva Johnson a mărturisit că ceea ce a urmat face obiectul noului proces deschis în Florida”, spune jurnalista Beth Reinhard, care l-a intervievat și pe avocatul femeii.
Alva Johnson și Trump în Tampa (Florida). FOTO: Getty/Erika Aitken Photography
Acesta a descris cu lux de amănunte prin ce a trecut Alva Johnson în acea zi:
„În timp ce ieșea din rulotă, Trump s-a oprit în fața ei și i-a luat mâna. Ea i-a spus: Domnule Trump, lucrez din greu pentru dumneavoastră, sunt departe de familia mea... Aș vrea să mergeți acolo și să le arătați de ce sunteți în stare. Iar el i-a cuprins mâna cu ambele sale mâini și i-a spus: Știu că lucrezi din greu, nu te voi uita. Doamna Johnson, care purta o șapcă de basebal pe cap, a sesizat că Trump se apropie de ea, dar nu a înțeles dacă vrea să o ia în brațe, dar după ce s-a apropiat și mai mult s-a gândit că poate vrea să o sărute. A încercat să întoarcă privirea, în ultima secundă, dar el s-a apropiat atât de intim, încât a sărutat-o”, a dezvăluit avocatul Hassan Zavareei.
Alva Johnson a povestit această întâmplare iubitului ei de atunci, mamei sale și tatălui ei vitreg. S-a consultat cu un avocat și, fiindcă acesta nu a părut prea interesat să o reprezinte într-un eventual proces, a decis să-și continue munca în campania electorală. Șase săptămâni mai târziu, o înregistrare video a apărut în presă, în care Trump vorbește cu un alt angajat al staff-ului său de campanie într-una dintre rulotele care făceau parte din caravana sa electorală.
„Mai bine aș folosi niște Tic Tac, în caz că o să încept să o sărut. Știi, sunt atras în mod automat de femei frumoase. Pur și simplu încep să le sărut. E ca un magnet. Le sărut, nici măcar nu aștept. Iar când ești o celebritate ele te lasă să faci asta”, a spus Trump înainte de a ieși din mașină și de a da mâna cu o femeie tânără, care-l aștepta afară.
Alva Johnson, care decisese să dea uitării acel eveniment, auzise înregistrarea la radio și și-a dat seama că gestul lui Trump nu a fost singular și nevinovat și că acel om ar putea fi un „prădător sexual”. Femeia s-a confesat jurnaliștilor de la Washington Post, care au cerut o poziție oficială din partea șefului statului.
Ofițerul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a negat orice implicare a președintelui într-un astfel de incident, catalogând acuzațiile drep „absurde”. „Acest lucru nu s-a întâmplat și este categoric contrazis de mai multe persoane credibile, care au fost de față în acea zi”, a declarat Sanders pentru publicația americană.
Alva Johnson confirmă că două femei din staff-ul de campanie al lui Trump au fost martore la incident, însă ele au negat că acesta a avut loc. Pentru a-și face dreptate, femeia a deschis, luni, un proces în Florida. Însă nu este singura.
Mai mult de 12 femei l-au acuzat pe Trump de comportament indecent, fie de tentative de a le săruta fără acordul lor, fie de faptul că le-a pipăit.
Alva Johnson nu a putut iniția acțiunea în instanță decât după ce a ieșit din serviciul lui Trump. Conform unor clauze contractuale pe care le-a semnat în momentul angajării, ei nu i se permitea să facă niciun fel de afirmații răutăcioase sau negative despre președinte.
Gallery