ß
Co-prezentatorul emisiunii FERMA, Cristi Bozgan, a ajuns să-i cunoască pe concurenții din fermă mai mult decât se cunosc ei înșiși. Expertul în tehnici de supraviețuire dezvăluie câteva lucruri neștiute despre el, dar și despre ce-i așteaptă pe fermierii care au mai rămas în cursa pentru marele trofeu.
Care a fost cea mai mare provocare prin care ai trecut până acum, în materie de supraviețuire în condiții extreme?
„Despre multe nu am cum să vorbesc, dar îți garantez că sunt povești demne de cele mai bune filme de acțiune. Însă nu acțiunea, nu situațiile sunt cele care generează cele mai bune povești, ci psihicul. Fiecare persoană reacționează diferit, o situație care pentru tine ar fi banală, pentru altul poate fi de supraviețuire. Acolo e interesant de analizat, să vezi reacțiile, să încerci să treci peste instinct, să încerci să gândești rațional. Nu o să mă plictisesc niciodată de acest domeniu și nu o să mă plictisesc niciodată în a-i iniția pe alții în arta supraviețuirii.”
Ce știi despre traiul la fermă? Ai crescut animale sau ești familiarizat cu viața într-o gospodărie de la țară datorită părinților sau bunicilor?
„I-am spus Mihaelei chiar în primele zile de filmare că nu știu să mulg vaca, însă nu aș pleca fără găleata plină cu lapte dintr-un grajd. Omul cât trăiește, învață. Fiecare experiență ajută, te călește, te pregătește. Sunt dur cu concurenții, însă, de ce să nu recunosc, și eu învăț de la ei.”
Cum credeți voi (subiectiv, fiecare în parte) că se descurcă concurenții?
„Nu o să pot vreodată să spun că, de exemplu, Moroșanu se descurcă excelent. Nu. Totul depinde de la zi la zi, de la sarcini la sarcini, de la interacțiunile dintre ei. Sunt zile în care totul decurge minunat în fermă, iar în altele sunt grupuri de câte 2-3 concurenți care se ceartă, comentează, sunt nemulțumiți. Fiecare concurent se poate descurca perfect într-o zi și în următoarea să fie la pământ. Este dinamica pe care o putem observa în întreaga societate, FERMA este într-adevăr o micro-societate care evoluează.”
Cât de greu e pentru ei (și pentru oameni, în general) să fie scoși și aruncați atât de departe de bula aia în care se simt bine, de zona lor de confort?
„Nu toți au conștientizat că totul e pe bune. Și-au imaginat că regulile nu sunt stricte, că poate mai reușesc să vorbească cu cei de acasă. Iar șocul de aici a fost unul real. Pe lângă frigul și condițiile de aici, s-au trezit în mijlocul unui grup de oameni străini. De aici au început tatonările, cunoașterile, confesiunile, dar și certurile. E inevitabil ca într-un grup de oameni care locuiesc 100% din timp împreună să nu existe tensiuni. Și, combinat și cu lipsa multor elemente din zona de confort, duce la o evoluție foarte interesantă a caracterelor și a relațiilor interpersonale.”
Cristi, toată viața te-ai antrenat în condiții extreme, cu oameni puternici și foarte puternici. Cum e schimbarea asta, cum e să lucrezi cu diverse tipologii și personalități atât de diferite precum sunt cele ale concurenților de la FERMA?
„Este incredibil de interesant! Avem concurenți cu personalități puternice, avem oameni care nu sunt deloc previzibili, avem impăciuitori, avem concurenți puși pe distracție. Acest mix face ca show-ul să fie din ce în ce mai interesant.”
Ai un minut (doar unul) în slot-ul de reclame de la Super Bowl și nu îl poți vinde. Cu ce moment de la FERMA l-ai umple?
„Cu concurenții din cabană care au șocul vieții lor: vor locui într-un loc în care nu au apă curentă, nu au încuietoare la ușă și nici gard care să-i protejeze de animale. Cu fetele care sunt speriate de lupi, cu băieții care sapă să-și construiască o toaleta. La nivel de mimică și reacții, astea sunt cele care mi-au venit în minte acum.”
Dacă ar fi să faci un promo neoficial pentru FERMA, cum ar suna? De ce trebuie neeeeeapărat să ne uităm?
„Le mulțumesc în numele meu și al întregii echipe tuturor celor care se uită de marți până duminică la FERMA! Tot ce pot să spun este că ce-i mai greu urmează și că nici nu știți la ce să vă așteptați.”
Cum e să poți urmări evoluția unor oameni atât de diferiți? Și care e, de fapt, cea mai mare provocare pentru oamenii de acolo, la finalul zilei?
„Din punctul meu de vedere, cel mai mare obstacol pentru concurenți sunt chiar ei. Sunt obișnuiți să trăiască alături de cei care îi cunosc și cu bune, și cu rele. Or, în mediul de la FERMA, unde concurenții de-abia încep să se cunoască, este foarte greu să-ți temperezi reacțiile, să fii diplomat, să nu-ți atragi antipatii. Profit de fiecare interacțiune cu concurenții, să aflu cât mai multe despre evoluția lor. Cred că asta face și ca formatul să fie ales de telespectatori, pentru că nu știi niciodată la ce să te aștepți.”
FERMA e marți, miercuri și joi la PRO TV, de la ora 21.30.
Gallery