ß
Dacă nu vă amintiți de el, Kevin Hart e tipul ăla care era cât pe ce să fie prezentatorul galei Oscar 2019. Iată ce făcea comediantul în timpul decernării premiilor Academiei Americane de Film!
Kevin Hart a fost numit prezentator al galei Oscar la începutul lunii decembrie 2018, însă n-a rezistat prea mult în această postură. La câteva zile după anunțarea sa, comediantul a fost nevoit să se retragă, din cauza unor comentarii discriminatorii din 2009. Pentru Hart, asta a fost o înfrângere personală de proporții, care l-a afectat serios.
Duminică, Kevin Hart nu a fost interesat deloc de festivitate și de cineaștii premiați. În timpul galei Oscar 2019 actorul și-a găsit o altă activitate: și-a descărcat toate frustrările și energiile negative la sala de forță, unde a lovit cu poftă sacul de box.
Actorul a realizat o ședință video cu pugilistul Hino Ehikhamenor, campion la amatori și antrenor de box pentru mai multe staruri de la Hollywood. Hart lovește sacul cu înverșunare, de parcă ar vrea să-l facă bucăți.
„Când simți că nu ți-a mai rămas nimic este atunci când găsești o cale de a presa și de a da mai mult”, a scris Kevin Hart pe Instagram.
Citește și: OSCAR 2019. Cine sunt câștigătorii galei din acest an
Actorul de comedie Kevin Hart a fost obligat să se retragă din postura de prezentator al galei Oscar, după ce a fost acuzat că urăște homosexualii. Actrița de comedie Torrei Hart, care a fost căsătorită cu Kevin aproape opt ani, s-a pus scut în fața fostului partener de viață. „Kevin nu urăște homosexualii. El e actor de comedie și a făcut doar o glumă”, a spus Torrei în emisiunea Inside Edition. Actrița e de părere că fostul ei soț nu avea de ce să-și ceară scuze în public.
„Sunt de partea lui, nu cred că trebuia să-și ceară scuze. Cred că ar trebui să-l păstreze ca și prezentator. Pe cine vor aduce, pe Maica Tereza?”, a întrebat retoric fosta soție a actorului.
Torrei Hart a fost întrebată dacă Kevin ar avea aceeași reacție dacă fiului lui de 11 ani va veni într-o zi să-i spună că e homosexual.
„Nu cred. Sigur, vrei ca fiul tău să fie ca tine. Dar, dacă fiul nostru va ajunge vreodată gay, cred că nu va avea ceva împotriva acestui lucru”, a răspuns Torrei Hart.
Gallery