ß
Fostul campion la box Mike Tyson pretinde că a oferit 10.000 de dolari unui îngrijitor la zoo pentru a-l lăsa să se lupte cu o gorilă în cușca acesteia.
Fostul boxer Mike Tyson spune că, în timpul unei vizite private la o grădină zoologică, a dorit să se bată cu o gorilă cu spatele argintiu, în chiar cușca acesteia.
În timpul unei vizite la Grădina Zoologică din New York, în 1986, alături de soția sa Robin Givens, Tyson a rugat un membru al staff-ului să-l lase să intre la primată în cușcă.
Tyson (52 de ani), care este renumit pentru faptul că a avut, de-a lungul timpului, o mulțime de animale exotice, printre care trei tigri bengalezi, a dezvăluit că a oferit 10.000 de dolari pentru a se lupta cu gorila și i-a spus îngrijitorului de la Zoo că vrea să ”să-i spargă nasul gorilei”.
Boxerul s-a enervat atunci când a observat că animalul în cauză le șicana pe celelalte gorile din cușca sa. Atunci a hotărât că este cazul să intre și să facă dreptate.
Acesta a declarat pentru The Sun: ”Când am ajuns la cușca gorilelor, era una cu spatele argintiu care le teroriza pe celelalte. Acestea păreau atât de puternice, însă ochii lor erau ca de bebeluși inocenți. I-am oferit îngrijitorului 10.000 de dolari ca să deschidă cușca și să mă lase să-i sparg gorilei nasul! Acesta a refuzat.”
La ora actuală, Mike Tyson deține un ranch în California pe care cultivă cannabis și pe care va găzdui, în curând, un festival de muzică la care se va putea consuma cannabis.
Foto: Getty
Întrebarea Mesei Rotunde - Roxen: „Nu m-aș întoarce la iubitul meu”