ß
Din pasiune, emoție, iubire și sentimente intense s-a născut piesa cu care Pepe a încins atmosfera, “Îmi pasă”. Noul single al artistului a fost lansat chiar de Ziua Îndrăgostiților, împreună cu videoclipul piesei, care a fost produs într-un timp record.
Filmările au avut loc în vârful munților, la Piatra Craiului, pe zăpadă, dar au decurs minunat. Pepe a avut un partener de nădejde, un frumos exemplar de Cane Corso, pe Gitano, chiar câinele lui, care joacă un rol cheie în toată povestea pusă în scenă de Dan Petcan, cel care semnează regia și producția pentru “Îmi pasă”. Finul lui Pepe, Connect-r, este cel care a compus această piesă, iar nașa Andra îl susține și ea și este încântată de melodie.
"A fost o adevărată plăcere să compun pentru Pepe mai ales că suntem familie și în familie ne putem arăta și
sensibilitățile fără a fi judecați. A fost plăcut să îmi transpun sentimentele pe note și să fac asta pentru un om atât de apropiat mie. “Îmi pasă” este o piesă sensibilă care nu poate fi interpretată decat de o inimă mare şi plină de pasiune”, a spus Connect-r în timp ce Ştefania a adăugat că “Îmi pasă” este o piesă ce vorbește despre curajul de a fi vulnerabil uneori. Sunt convinsă că toți cei care au fost "curajoși" vor retrăi emoții la ascultarea acestei piesei şi ma bucur teribil că versurile mele au avut parte de o interpretare atât de sensibilă precum cea a lui Pepe”.
Cât despre Pepe, artistul este extrem de încântat de noul lui single, mai ales că a primit numai mesaje pozitive și de susținere din partea tuturor celor care îl iubesc.
“Sunt extrem de încântat de această piesă pe care am lansat-o acum. Este un fel de continuare la “O femeie cât 100”. Regizorului Dan Petcan i-a plăcut atât de mult piesa încât a venit cu propunerea să facem un film despre viața mea, a cărui coloană sonoră să fie chiar această piesă, “Îmi pasă”!
Am primit numai reacții pozitive din partea tuturor celor care mă iubesc și mă susțin și care parcă așteptau o astfel de piesă de la mine. Mă simt de parcă aș fi fost într-o pauză și am revenit acum în forță cu o super piesă! Este foarte posibil să facem chiar un serial, suntem în discuții cu mai multe televiziuni, am primit niște propuneri interesante. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla și cum se va concretiza acest frumos proiect.
Anul acesta împlinesc 20 de ani de carieră și este momentul meu! Mă bucură enorm toată nebunia aceasta frumoasă în primul rând fiindcă piesa mi se potriveşte din toate punctele de vedere, începând cu linia melodică şi terminând cu mesajul, cu versurile. Connect-R şi Ştefania sunt vinovaţii de serviciu aici şi trebuie să le mulţumesc pentru că m-au îmbrăcat exact aşa cum îmi place mie să mă port”, spune Pepe pentru ProTV.RO.
Gallery