La 20 de ani e un star în mediul online. Andra Gogan, care face parte din grupul celor 100 de specialiști de la Cântă acum cu mine, dezvăluie într-un interviu pentru protvplus.ro care este rețeta pe care a urmat-o pentru a deveni un vlogger de succes.
Protvplus.ro a urmărit-o pe Andra Gogan cum își face un clip pentru vlog. Tânăra vloggeriță, care a depășit 680.000 de abonați pe YouTube, a dezvăluit că succesul se obține treptat, cu multă muncă și pasiune. Andra Gogan, care a fost cooptată în cadrul show-ului Cântă acum cu mine de la PRO TV, spune că roadele muncii sunt, uneori, chiar mai bogate decât te aștepți.
„Chiar e adevărat, am ajuns la 11 milioane de vizualizări la un video de 15 secunde pe contul meu de TikTok”, a dezvăluit Andra, care e gata să împărtășească fanilor ei câteva secrete.
Vloggerița îi sfătuiește pe cei care vor să câștige bani din vlogging să urmeze câțiva pași esențiali:
Dacă nu ai o imaginație destul de bogată, inspiră-te de la vloggerii (tiktok-erii) din străinătate! Iar americanii sunt, din câte se pare, cei mai buni.
Folosește telefonul sau camera video și filmează ceea ce crezi că fanii tăi ar găsi interesant, apoi descarcă de pe internet o aplicație de editare video!
„De asemenea, poți să cauți pe Youtube cum să editez un vlog, pentru că așa am început cu toții. Apoi să postezi pe canalul de YouTube pe care vrei să-l faci. Deci, nu este deloc greu, trebuie doar să ai idei, și chef, și pasiune, să fii perseverent și să postezi o dată pe săptămână sau chiar de două ori”, a dezvăluit Andra Gogan într-un interviu pentru protvplus.ro.
Vezi interviul complet!
Andra Gogan face parte din proiectul Cântă acum cu mine, fiind cooptată în rândul celor 100 de specialiști în muzică. Alături de alți 99 de artiști și entertaineri, Andra Gogan va căuta cele mai reușite voci, dar și cei mai buni oameni de spectacol din România.
Gallery