ß
După ce a anunțat că pregătește un spin-off, acum Warner Bros. anunță și o continuare.
Warner Bros. pregăteşte continuarea lungmetrajului „Aquaman”.
Până în acest moment reprezentanții WB au anunțat doar că regizor va fi tot David Leslie Johnson-McGoldrick, iar producători vor fi James Wan și Peter Safran.
Săptămâna trecută Warner Bros. a anunţat şi un spin-off „Aquaman” - care va fi centrat pe personajul negativ Trench.
În lungmetrajul „Aquaman" Trench e un soi de creatură-amfibian care îi atacă pe Aquaman și pe iubita acestuia, Mera. Ca fapt divers, creaturile Trench fac parte și ele din universul Atlantis, însă, în urma unor evenimente nu foarte clare, au involuat în monștri.
Creaturile Trench au fost introdus în universul „Aquaman” în anul 2011, atunci când DC și-a reorganizat linia editorială.
Warner Bros. a apelat la Noah Gardner şi Aidan Fitzgerald pentru a scrie scenariul noului film, care se va numi, potrivit unor informații din interiorul companiei de producție, „The Trench”.
Regizori vor fi James Wan şi Peter Safran, iar lungmetrajul se pare că va avea un buget mult mai mic decât cele care le sunt rezervate de obicei filmelor cu supereroi produse de DC.
Distribuția va fi tot cea din „Aquaman”.
„Aquaman", încasări-record
Filmul „Aquaman" a avut premiera în cinematografele din România în 21 decembrie și a generat încasări de 1,1 miliarde de dolari la nivel global.
Scenariul lungmetrajului a purtat semnătura lui David Leslie Johnson-McGoldrick şi Will Beall și i-a avut pe partea de producție pe Peter Safran şi Rob Cowan.
Din distribuție au mai făcut parte Amber Heard, Willem Dafoe, Patrick Wilson, Dolph Lungren şi Nicole Kidman.
Vezi și: