ß
Reprezentanții companiei care produce serialul Suits au anunțat că sezonul 9 va fi ultimul din serie, producție în care a jucat și Meghan Markle.
Serialul în care Meghan Markle a jucat șapte sezoane se va opri la sezonul 9, au anunțat reprezentanții companiei USA Network. Cel de-al nouălea sezon va avea zece episoade. Anunțul a venit chiar înainte de premiera părții a doua a sezonului 8, care a avut loc miercuri seară. Producătorii seriei au decis să pună capăt filmului, pe care au încercat să-l resusciteze după plecarea lui Meghan Markle.
Aceștia i-au făcut ducesei de Sussex o ofertă de milioane de dolari pentru a se întoarce în serial, măcar pentru o singură scenă. Șefii companiei care deține postul TV unde serialul rulează i-au oferit un milion de dolari pentru o scenă de două minute, care se putea filma chiar în Marea Britanie.
Conform unor surse citate de publicația britanică Daily Mirror, șefii producției americane de televiziune s-au gândit și cum o să justifice burtica de gravidă a lui Meghan: personajul ei din serial, Rachel Zane, se măritase în ultima ei apariție în film din luna aprilie 2018, iar acum ar putea apărea însărcinată, fără probleme. Cu toate acestea, Meghan Markle nu a fost interesată de ofertă.
Într-o declarație publică, creatorul serialului, Aaron Korsh, le-a mulțumit tuturor celor care au făcut posibil acest proiect.
„Deși știu că nu e adevărat, parcă ieri USA Network a riscat acceptând primul scenariu de o oră al unui scriitor colaborator (…) Mai întâi vreau să le mulțumesc lui Alex Sepiol și lui Dennis Kim, fără de care Suits nu s-ar fi făcut niciodată (…) În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, le mulțumesc fanilor care au rămas cu familia Suits indiferent de circumstanțe”, a spus Korsh, conform Variety.
Meghan Markle a jucat în serialul Suits între anii 2011-2018 (șapte sezoane), iar ultimul episod din serie în care a apărut a fost difuzat la televizor cu doar două săptămâni înainte de nunta cu prințul Harry. Pentru prestația ei din serial ar fi fost plătită cu 50.000 de dolari/episod, ceea ce a însemnat un salariu anual de circa 450.000 de dolari.
Gallery