ß
Zoia Alecu face parte din cei 100 de muzicieni care vor căuta cel mai bun entertainer pe scena de la Cântă acum cu mine. Cântăreața are sfaturi prețioase pentru cei care concurează pentru premiul de 50.000 de euro.
Ce așteptări ai de la concurenți și ce anume te-ar convinge să te ridici și să dansezi pe ritmul impus de ei?
„Munca noastră ca jurați nu e deloc ușoară, poate de aceea și pretențiile noastre sunt mari. Mă aștept de la cel care va câștiga să aibă prezență scenică, dezinvoltură, atitudine de artist, personalitate vocală, ținută șic și acea putere de a-mi răscoli sufletul, de a mă introduce în povestea lui. Cu alte cuvinte, eu vreau tot pachetul de la un câștigător.
Unii dintre concurenți nu vor merge mai departe în acest show, poate și din cauza ta. Ce sfaturi ai pentru cei care nu vor obține un punctaj suficient pentru a-i propulsa în finală?
„Celor care nu pot atinge toate standardele le pot da sfaturi utile pentru devenirea lor. Toți marii artiști muncesc enorm și continuu, luni de zile, câte 10 ore zilnic, pentru a scoate un album nou sau pentru un recital care să facă publicul să-i aclame. Aș putea scrie un roman despre cât de grea este viața unui artist, dar și frumoasă. Recompensa cea mai mare este dragostea publicului, dar și aprecierea, respectul criticilor și colegilor de breaslă”.
Care e prima melodie care îți vine în minte și care te face să dansezi încă de la primele acorduri? Are o poveste piesa asta?
„Există în sufletul și mintea mea multe melodii care să mă facă să dansez, cum ar fi Best - Tina Turner, All the single ladies - Beyonce, dar contează cum sunt ele puse în scenă de concurenți”.
Rămâi conectat la ceea ce contează, urmărind pagina noastră de Instagram!
Cântă acum cu mine – în curând, la PRO TV!