Singura fiică a cuplului Alain Delon-Rosalie van Breemen, Anouchka, i-a transmis mamei ei un mesaj emoționant pe Instagram. Cele două se văd rar, fiindcă locuiesc la 800 km distanță.
Anouchka Delon (28 de ani) îi simte lipsa mamei ei, pe care o vede mai rar decât și-ar dori. Fostul manechin Rosalie van Breemen (52 de ani) s-a despărțit de Alain Delon în 2001, după un scandal monstru cauzat de celebrul actor. Rosalie a fost singura femeie care l-a părăsit pe Alain Delon, din cauza comportamentului agresiv al starului francez.
Într-o postare pe Instagram, Anouchka Delon i-a transmis un mesaj emoționant mamei ei, în care îi arată toată dragostea.
„Obișnuia să fie unicul meu inamic, care nu mă lăsa să fiu liberă. Mă surprindea mereu în locuri în care nu trebuia să fiu. În fiecare zi depășeam limita, deși nu voiam să fiu atât de rea. Nu credeam că vei ajunge prietenul pe care nu l-am avut niciodată. Atunci nu știam de ce, de ce nu ai fost înțeleasă, mamă. Acum văd prin ochii tăi, că tot ce făceai era dragoste”, a scris tânăra actriță.
Într-un interviu acordat PROTV.RO anul trecut, Rosalie van Breemen a dezvăluit cât de mult a însemnat pentru ea faptul că cei doi copii ai ei (Anouchka și Alain Fabien) au înțeles câte sacrificii a trebuit să facă pentru ei după separarea de marele actor.
„Anouchka și Alain Fabien mi-au spus de curând, de fapt mi-au reamintit ce-mi spuseseră cândva: Mamă, ești un exemplu pentru noi pentru că ai fost suficient de curajoasă ca să te asiguri că vom fi fericiți; pentru că ai ales să ai o viață emoțională mai bună și să nu renunți la ceea ce contează. Astfel, copiii mei au învățat că pentru mine e important să cred în valorile care contează, să lupt pentru ele și, dacă nu primesc nimic în schimb, să fiu curajoasă și să plec, nu să mă chinui și să fiu nefericită. Mi-au mulțumit mereu că am schimbat viața tuturor în bine”, a spus Rosalie pentru PROTV.RO.
Citește și: Singura femeie care l-a părăsit pe Alain Delon: „Relația noastră a fost pasională și furtunoasă”
Rosalie van Breemen și Alain Delon au avut o relație de 15 ani, în perioada 1987-2001, dar nu au fost niciodată căsătoriți. După separare, ea s-a „refugiat” în insula Sylt, aflată sub adminstrație germană, unde trăiește doar împreună cu câinele ei. Curios, Alain Delon este tot singur, în domeniul său de la Paris, unde se bucură de compania câinelui său.
Uneori viața bate filmul, dar și vlogul. Iată explicația!
Gallery