ß
A treia parte din trilogia Stăpânul Inelelor a fost cea mai premiată dintre toate, obținând nu mai puțin din 11 premii Oscar.
Filmul, lansat în 17 decembrie 2003, a fost distins cu Oscar la fiecare categorie la care a fost nominalizat, eveniment unic în cinematografia americană. Totodată, seria Stăpânul Inelelor deține recordul și la nominalizări la Oscar (30), la egalitate cu seria Războiul Stelelor. Iată zece lucruri mai puțin știute despre partea a treia din serie!
Prețiosul inel pentru care hobbiții și-au riscat viața în drumul lor spre Muntele Învăpăiat a fost dăruit unuia dintre actori. După ce filmările s-au încheiat, Elijah Wood a primit bijuteria folosită ca recuzită. Pentru a nu exista discuții ulterioare, actorul care l-a interpretat pe Smeagol/Gollum a primit și el un exemplar. Fiecare dintre cei doi actori au trăit ani la rând cu convingerea că doar unul dintre ei a deținut bijuteria atât de disputată în film.
Joh Rhys-Davies, care îl interpretează pe Gimli în film, a fost foarte nemulțumit de machiajul și îmbrăcămintea pe care a fost nevoit să le poarte pe platou. Din cauza măștii pe care a purtat-o, actorul s-a ales cu erupții cutanate pe față. După terminarea filmărilor, el a cerut permisiunea de a pune pe foc acea mască.
Întoarcerea Regelui a generat venituri cu peste 1.400% mai mari decât suma care a fost investită în producerea sa. La nivel mondial, filmul a generat 1,12 miliarde de dolari, devenind al doilea cel mai valoros film din istorie din punctul de vedere al încasărilor. În prezent, este al 21-lea film din istorie la acest capitol.
Aragorn, care e interpretat de Viggo Mortensen, a purtat multe lupte pe platoul de filmare. În ciuda nenumăratelor sale „victime”, personajul nu s-a luptat cu jumătate din armatele inamice. El a mărturisit că a răpus fiecare cascador disponibil la filmări de cel puțin 50 de ori, scrie factinate.com. Pentru filmarea scenelor de luptă corp la corp, echipa de producție a folosit cascadori profesioniști, însă numărul lor nu a fost atât de mare precum ar putea indica scenele din film.
Scena în care Denethor își arde fiul (Faramir) pe rug nu s-a putut realiza exact așa cum se vede în film. Din cauza flăcărilor, calul lui Gandalf nu voia să se apropie de rugul aprins. Prin urmare, scena s-a făcut fără aprinderea rugului. Echipa a folosit o bucată de sticlă, plasată în fața camerei de filmat, care a reflectat un foc real în lentila camerei, creând impresia că flăcările sunt pe rug.
Pentru lupta de la Poarta Neagră, echipa de producție a cerut ajutor Armatei Neo Zeelandeze pentru a o aproviziona cu... militari. Soldații au format cel mai mare corp de figuranți folosiți în această serie, lucru care i-a entuziasmat la maximum pe tinerii din Armată.
Pentru a crea armata din Rohan, a fost nevoie de un casting la scară largă în Noua Zeelandă. Pentru a putea face parte din ea, voluntarii trebuiau să știe să călărească. Mulți dintre voluntarii care au populat armata din Rohan au fost femei, deghizate în bărbați, fiindcă nu s-au găsit destui bărbați pentru acest rol de figurație.
Citește și: 17 ani de la lansarea primului film din seria Stăpânul Inelelor. Cinci lucruri din culise pe care nu le știai
În timpul scenei în care Frodo e înțepat de păianjenul uriaș, Elijah Wood a fost înjunghiat de-adevăratelea cu o sabie de recuzită. Însă, cel care l-a împuns nu l-a menajat deloc, căci actorul a ajuns la spital, unde a fost nevoit să primească îngrijiri medicale vreme de câteva zile.
Partea a treia din trilogie era pe punctul de a nici nu apărea pe marile ecrane. În decembrie 2000, toate scenele pentru cele trei filme fuseseră turnate, însă Peter Jackson era nemulțumit de cum arătau părțile a doua și a treia. Mai avea nevoie de bani pentru a definitiva partea a treia și i-a obținut, cu noroc, abia după ce producătorii au văzut ce succes răsunător a avut prima parte: Frăția Inelului.
Viața bate filmul, dar și vlogul. Iată de ce!
Gallery