Florin Busuioc a fost impresionat de valul de simpatie creat în jurul întoarcerii sale la Vremea. Prin intermediul PROTV.RO, actorul vrea să le mulțumească din suflet tuturor celor care în această perioadă l-au îmbărbătat.
Busu s-a recuperat repede după infarctul suferit pe scenă la începutul lunii noiembrie, dar a primit o energie pozitivă incredibilă de la admiratorii săi, fani ai rubricii Vremea de la PRO TV. Florin Busuioc a vorbit cu noi și ne-a dezvăluit că fără sprijinul lor i-ar fi fost mai greu.
„Faptul că m-am întors la Vremea a însemnat foarte mult pentru mine, mi-am demonstrat că pot să fac asta. Nu numai că mi-am demonstrat mie că pot să fac asta, dar se pare că am demonstrat tuturor, pentru că a venit un val atât de mare de mesaje, de simpatie, de aprecieri încât n-am putut să-i fac față. Mi s-a părut copleșitor că toata lumea dădea mesaje pe site, pe Facebook, peste tot. Lucrurile astea te obligă să îți vezi de treaba ta, să o faci bine în continuare și nu e chiar atât de simplu să duci în spate atâta simpatie”, ne-a spus Florin Busuioc.
Busu a fost așteptat cu nerăbdare și de colegii lui, care s-au bucurat să-l vadă din nou stăpân pe situație și puternic, cum îl știau.
Un om care i-a fost alături mereu, Cătălin Măruță, l-a invitat de două ori în emisiune în acest an, unde Busu a retrăit episodul terifiant petrecut pe scena teatrului din Craiova.
Miercuri dimineață, la Vorbește lumea, Florin Busuioc a dezvăluit că în prezent resimte dureri din cauza coastelor care i-au fost rupte în timpul manevrelor de resuscitare. Busu e, însă, recunoscător celui care i-a salvat viața.
„Mi-am pus dorința să-mi treacă coastele astea rupte, care mă cam enervează și nu mă lasă să respir cum trebuie. Am vreo cinci coaste rupte în urma resuscitării. Bogdan Talașman este artizanul acestor coaste rupte, însă foarte bine a făcut pentru că, practic, el m-a salvat și îi sunt recunoscător. Dacă îmi trec coastele, după aia pot să vorbesc și despre teatru și despre revenirea dimineața la știri. Deocamdată am revenit seara”, a spus Busu.