A fost un an plin pentru Sophie Ayad, jurnalista care aproape zece ani a trăit o poveste de dragoste cum rar întâlnești cu cel mai bogat român.
În 2018, Sophie Ayad s-a mutat la Miami, unde a deschis o afacere care îi ocupă tot timpul. Monte Carlo a devenit o destinație de vacanță pentru fosta parteneră de viață a lui Ion Țiriac din perioada 1992 – 2001, însă nu și de sărbătorile de iarnă. Sophie a petrecut Crăciunul și Anul Nou în SUA, alături de doi dintre cei trei copii ai ei, la temperaturi de peste 25 de grade.
Luna aceasta, femeia care are doi copii cu cel mai bogat român va împlini 49 de ani, însă arată senzațional în costum de baie. În ultima zi a anului 2018, Sophie a fost la plajă și a postat pe contul ei de Instagram o fotografie în care ne arată abdomenul lucrat.
FOTO: Sophie Ayad Instagram
Sophie Ayad a început anul 2019 l-a fel cum l-a sfârșit: tot pe plajă, însă de această dată în compania fiicei ei, Jasmin, în vârstă de 11 ani. Jurnalista de origine egipteană mai are doi copii cu Ion Țiriac, Karim și Ioana, care sunt adulți pe picioarele lor.
Karim este băiatul cel mare al cuplului Țiriac-Ayad și în prezent studiază Științele Politice la o universitate de top de peste Ocean. Ioana a început în această toamnă studiile universitare la Facultatea de Jurnalism din Miami. Vorbind despre fiica ei, Sophie a dezvăluit într-un interviu acordat PROTV.RO că Ioana are un talent nativ pentru scris.
„E altruistă și o luptătoare pentru egalitate socială. Uneori cred că cei doi copii ai mei au o astfel de datorie, deoarece sunt foarte privilegiați. Ioana e un om extraordinar de bun, modest și cu o inimă imensă. E super inteligentă și știe ce vrea”, a spus Sophie.
Interviul complet – AICI.
Gallery