• PRO TV
  • Andrei Aradits, despre rolul din superproducția VLAD: ”Pentru răzbunare, îți trebuie grație și artă”

Andrei Aradits, despre rolul din superproducția VLAD: ”Pentru răzbunare, îți trebuie grație și artă”

Andrei Aradits, despre rolul din superproducția VLAD: ”Pentru răzbunare, îți trebuie grație și artă”

Andrei Aradits deține unul dintre rolurile principale în ”VLAD”, primul serial românesc realizat la standarde cinematografice.

Superproducția VLAD, care se va difuza la PRO TV, este o poveste despre iubire, trădare, răzbunare și puterea de a începe o viață nouă. Adi Nartea interpretează rolul lui Vlad, iar Andrei Aradits este Ștefan Dragomir, cândva cel mai bun prieten al personajului principal, care însă îl va trăda pe acesta și-i va fura iubita.

Într-un interviu pentru protvplus.ro, Andrei dezvăluie detalii inedite despre primul serial realizat la standarde cinematografice. ”Apare un personaj bizar, Adi Nartea. Cine este el? Ce vrea el? Nu știm. Eu, un om de afaceri de succes, cu o soție roșcată, de succes. Povestea este următoarea: eu și un prieten de-al meu i-am făcut un mare rău băiatului ăsta. Dacă vă spun mai multe, va trebui să vă omor după aia”, glumește Andrei Aradits. 

Citește și: Olimpia Melinte, despre rolul din superproducția ”VLAD”: ”Eliza este mărul discordiei din serial”

Actorul se simte perfect în rolul personajului negativ. ”Personajul meu este, de fapt, personajul principal. M-am hotărât eu. Știu că se numește VLAD, dar eu consider că personajul meu e cel mai interesant. Ăștia, pozitivii, au mijloace de expresie foarte limitate. Ei trebuie să fie drepți, buni, cinstiți. Pe când un personaj negativ poate să fie bun, poate să fie rău, poate să fie comic, are o paletă mult mai largă de expresie”.

Întrebat dacă s-a răzbunat vreodată pe cineva, Andrei răspunde amuzat: „Am făcut o chestie... nu pot să o povestesc, e groaznică! Răzbunarea cere grație și artă. Mă gândeam să fac o firmă de răzbunări”. 

Cât despre cea mai dificilă scenă pe care a filmat-o pentru superproducția VLAD, Andrei Aradits mărturisește că este vorba de cea alături de Monica Bârldeanu. ”Pentru că ne-am mai văzut o dată și avem o scenă... tandră. Și eu sunt destul de pudic”.

Andrei Aradits crede că atuul acestui serial este regizorul Jesus del Cerro: ”Crede în proiect. Și este pasionat. Ce va face diferența este stilul de filmare. Și povestea este bună”.

Alături de Andrei Aradits, în superproducția VLAD mai joacă Adi Nartea, Olimpia Melinte, Diana Sar, George Piștereanu, Emilian Oprea, Bebe Cotimanis, Aura Călărașu, Dan Condurache sau Ion Haiduc.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni