ß
În urmă cu cinci ani, Paul Walker își pierdea viața într-un cumplit accident de mașină.
Primul care a scris un mesaj dedicat memoriei lui Paul a fost colegul lui de platou din „Fast&Furious", Vin Diesel. „Mereu în inimile noastre”, a scris actorul, alături de o fotografie cu Walker.
Cei doi au fost foarte buni prieteni, Diesel spunând în repetate rânduri că Walker e unul dintre puținii oameni cu adevărat frumoși pe care a avut onoarea să îi cunoască de-a lungul vieții sale.
Un omagiu emoționant i-a adus și Jordana Brewster, actrița care a interpretat-o pe iubita personajului principal din „Fast&Furious.
Brewster a publicat o fotografie cu Walker și a scris deasupra: „Cinci ani fără tine. Îmi este dor de tine. Te iubesc!"
Și Tyrese Gibson, actorul care l-a interpretat pe Roman în „Fast&Furious”, i-a adus un tribut lui Paul.
„În urmă cu cinci ani ne-am trezit cu toții într-un coșmar.”, a scris el pe Insragram.
Gibson i-a îndemnat pe fanii lui Paul să urmărească documentarul „I Am Paul Walker” (care a apărut în luna august a acestui an, n.r.) și i-a rugat să se roage atât pentru actor, cât și pentru fiica acestuia, Meadow, care a împlinit recent 20 de ani.
Recent, Cody, fratele lui Paul Walker, a făcut dezvăluiri despre relația pe care actorul o avea cu Meadow, care avea doar 15 ani când tatăl ei și-a pierdut viața în teribiul accident din 2013.
Dezvăluirile emoționante au fost făcute tocmai în documentarul pe care îl recomandă Tyrese Gibson, „I am Paul Walker”.
„Adora să fie tată. Era atât de mândru de ea. Meadow se mutase în California cu doar un an înainte de moartea lui pentru a locui cu el. Până atunci Meadow locuise cu mama ei în Hawaii, dar la 14 ani a decis că se simte mai apropiată de Paul, așa că a cerut să locuiască cu el.”, a povestit Cody Walker în documentar.
Și mama actorului, Cheryl, a rememorat relația pe care Paul o avea cu fiica lui.
„La un moment dat Meadow a trebuit să meargă la un bal organizat de școală. Paul a ajutat-o să se pregătească, apoi l-a ajutat pe băiatul care o însoțea să își aranjeze butoniera. I-a condus acolo cu mașina lui. Era un tată foarte mândru și voia ca fiica lui să fie fericită. A fost un moment atât de drăguț. […] În dimineața în care a murit, Paul și Meadow au luat micul dejun împreună, după care au venit în vizită la noi… […] Meadow era lumea lui Paul. Niciun părinte nu și-a iubit copilul mai mult decât a iubit-o Paul pe ea...”, a rememorat Cheryl.
*********************
Începe anul PRO cu adrenalina la maxim! În 1 Ianuarie, de la 20:20, ai „Furios si iute 7”, film în care îl poți revedea pe Paul Walker.
*********************
În noul documentar Cheryl descrie și ultimele momente pe care le-a petrecut alături de fiul său.
„Era un fiu uimitor… nu a trecut o zi în care să nu plâng. În fiecare an, de ziua lui, o luăm pe fiica lui și călătorim prin zonele care îi erau lui dragi… Aruncăm floarea-soarelui în ocean şi ne aducem aminte momentele petrecute alături de el. [...] Încă primim scrisori de la fanii lui. Sunt oameni care spun că el i-a inspirat. E o binecuvântare să știu că fiul meu nu va fi uitat niciodată.”, a spus Cheryl.
Cheryl a mai povestit că în acel moment nu a știut că nu avea să-și mai revadă fiul niciodată și că a fost singura zi în care nu a apucat să îi spună lui Paul că îl iubește, așa cum făcea de fiecare dată când pleca.
La vremea aceea presa a scris că mașina în care se afla Paul Walker (40 de ani) a explodat după ce a intrat într-un copac. Raportul poliției a arătat că, din cauza arsurilor, corpul său a fost de nerecunoscut în momentul când a fost prelevat de medicii legiști.
Walker conducea un Porsche Carrera GT, iar alături de el se mai afla prietenul său, fostul pilot de curse Roger Rodas. Ambii au murit pe loc, în urma impactului violent.
*****
Începe anul PRO cu adrenalina la maxim! În 1 Ianuarie, de la 20:20, ai „Furios si iute 7”, film în care îl poți revedea pe Paul Walker.
După ce l-au învins pe teroristul Owen Shaw, Dominic Toretto (Vin Diesel), Brian O'Conner (Paul Walker) și restul membrilor găștii s-au despărțit și fiecare speră să se întoarcă la o viață (cât de cât) normală. Deckard Shaw (Jason Statham), fratele mai mare al lui Owen, are, însă, alte planuri: vrea răzbunare. Ce se va întâmpla cu echipa lui Walker? Poți afla răspunsul doar în 1 ianuarie, de la 20:20, pe PRO TV. Enjoy!