ß
O corcitură de cățel, care putea candida cu ușurință la titlul de cel mai urât patruped din lume, a devenit o senzație pe Instagram datorită ingeniozității stăpânilor săi.
Haina îl face și pe câine, nu doar pe om. Tuna, un Chihuahua cu ceva rădăcini în neamul Teckel, are puțin peste două milioane de fani pe Instagram datorită fotografiilor drăgălașe pe care stăpânii săi i le fac. Cățelul, în vârstă de opt ani, era pe punctul să fie trimis la un adăpost pentru animale fără stăpân, dar a fost salvat de Courtney Dasher, din Cleveland, Ohio. Patrupedul nu e chiar cel mai arătos din lume, având o mușcătură ciudată, care îl face cam dezagreabil.
Însă, tot acest defect al său s-a transformat într-un avantaj nesperat în momentul în care Courtney a început să-l îmbrace cu diferite ținute amuzante. În costum de elf sau de ren, Tuna pare un ajutor al lui Moș Crăciun veritabil, dar stați să vedeți ce bine îi vin acestui patruped ținutele feminine!
Ceea ce a început din joacă s-a transformat într-o pasiune pentru americanca de 37 de ani. Courtney l-a costumat pe Tuna la toate evenimentele importante din viața lor. Când notorietatea câinelui a depășit-o pe a ei, nu au mai avut nevoie de motive pentru a încerca ținute noi. Ședințele foto au devenit un mod de viață pentru Tuna, care a fost de-a lungul timpului un apetisant Hotdog, Cleopatra Egiptului, Yoda din Războiul Stelelor și multe alte personaje cunoscute.
Cățelul a devenit atât de popular în SUA, încât a atras milioane de fani pe internet cu o viteză amețitoare. Mai mult decât atât, Tuna a ajutat-o pe Courtney să-și întâlnească marea dragoste. Ian Patterson (28 de ani) s-a îndrăgostit de ea după ce, mai întâi, i-a admirat câinele pe internet, scrie Daily Mail. Acum, cei doi sunt căsătoriți și au împreună o fetiță, pe nume Grace.
Courtney și Ian încearcă acum să încurajeze și alți iubitori de animale să adopte câini cu nevoi speciale, cum este și Tuna. Iar acest lucru nu-l fac doar pe Instagram, ci i-au deschis cățelului și un site, unde cei interesați pot citi tot ce face Tuna în fiecare zi. Mai mult, în fiecare an, cei doi soți scot un calendar cu fotografii în care apare câinele lor costumat în ce le trece lor prin cap. Câinele ăsta e, cu siguranță, o celebritate!
„Tuna arată foarte neconvențional. Înfățișările sale sunt unice, este ceva în legătură cu fața și cu expresia lui care le oferă oamenilor bună dispoziție. Ei râd, iar el le aduce bucurie. Cred că el are, de asemenea, capacitatea de a atinge mai mult inimile oamenilor, deoarece arată diferit față de alte animale”, spune stăpâna lui pentru sursa citată.
Courtney spune că atitudinea celor din jur s-a schimbat de-a lungul anilor. Dacă la început râdeau de aspectul neobișnuit, oamenii și-au dat seama că acest patruped are o inimă uriașă și o capacitate incredibilă de a se face plăcut. Când vorbește despre el, lui Courtney îi place să spună că e primul ei copil.
Gallery