ß
Soția lui Cristi Borcea e foarte activă pe rețelele sociale, acolo unde le arată fanilor divese momente din viața ei.
Valentina a pozat alături de soțul Cristi Borcea și de fiul lor, Milan, la serbarea celui mic, dar și în fața unui décor de Crăciun. Cum era de așteptat, comentariile fanilor cuplului nu au întârziat să apară.
„Sunteți minunați!", i-a scris o fană.
„O familie reușită.", i-a comentat un alt utilizator de Instagram.
Valentina Pelinel (37 de ani) și Cristian Borcea (48 de ani) și-au oficializat relația luna trecută, cu un inel de logodnă care, potrivit experților în pietre prețioase, a costat o mică avere.
Cei doi s-au căsătorit la Starea Civilă a oraşului Voluntari, iar Valentina a atras atenția într-o superbă rochie roșie, dar și atunci când le-a arătat fotografilor inelul de logodnă. Potrivit specialiștilor, a fost vorba de un inel cu diamant de 1,5 karate, al cărui preț e estimat la 13.000 de euro.
Pelinel se află la a doua căsătorie, în timp ce Borcea e la a treia.
Fostul acționar al Dinamo a fost eliberat condiționat în 2 iulie, fiind condamnat (a primit șase ani și patru luni cu executare în 2014) în dosarul transferurilor de jucători.
În același dosar au mai fost condamnați Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Gheorghe Nețoiu și Gică Popescu.