5GANG este cu siguranță un fenomen, care reușește să surprindă de la proiect la proiect
În mai puțin de 24 de ore de la lansare, cea mai recentă piesă semnată de 5GANG, „SOS”, a acumulat 1 milion de vizualizări în timp real.Mai mult decât atât, piesa se laudă și cu o premieră: este #1 în Trending YouTube, în vreme ce teaser-ul ei, lansat acum două zile, este #2 în top trending.
Chiar de la lansare, Selly (Andrei Șelaru) i-a anticipat succesul mărturisind că aceasta este cea mai bună piesă a lor de până acum. Cum explică această performanță? „Toate piesele noastre au ajuns #1 în Trending.
A fost tare să avem teaserul în competiție cu piesa pentru locul 1, cred că acest lucru a demonstrat încă o dată apetitul comunității YouTube România pentru genul acesta de divertisment. Deoarece scoatem piese mai rar decât majoritatea artistilor, lumea este automat mai curioasă de o lansare nouă”, e de părere Selly.
„La suprafață părem niște copii care se filmează, dar meseria asta presupune mult mai mult de atât”
Cu aproape 1,8 milioane de subscriberi pe proproul canal de YouTube, Selly este cel mai urmărit vlogger de la noi, însă recunoaște că succesul implică o mare responsabilitate. „E un sentiment plăcut, dar este și enorm de multă muncă. Cu cât crește publicul, cu atât crește responsabilitatea de a face divertisment de calitate, de a fi punctual în postări, de a avea grijă cum influențezi și așa mai departe. Cred că munca unui vlogger este adesea subestimată. La suprafață părem niște copii care se filmează, dar meseria asta presupune mult mai mult de atât, de la scenarii, la montaj.”
În ceea ce privește trendurile și succesul în online, Selly e de părere că nimeni nu poate crede că stăpânește acest domeniu aflat în continuă schimbare. „Nimeni nu poate prezice trenduri. Noi doar le urmărim atent și încercăm să ne dăm seama ce trenduri urmează să explodeze sau să dispara. Online-ul e un mediu liber, care se dezvoltă constant, deci nu poate fi „stăpânit” de nimeni. În schimb, succesul în online îl atingi prin trial&error. Nimeni nu deține adevărul absolut despre cum să „rupi” pe net, dar experiența acumulată de-a lungul a șase ani de vlogging mă ajută să îmi dau seama ce o să prindă la public și ce nu. Cu „SOS”, de exemplu, e o combinație de factori; atât publicul de pe YouTube, cât și succesul canalului meu au propulsat piesa, dar ea nu ar fi atins aceste rezultate dacă nu era ea însuși un produs de calitate”, mai spune Selly.
Textul piesei „SOS” poartă semnătura lui Selly, la fel și linia melodică unde a colaborat cu Quick, cel care s-a ocupat și de producția piesei.
Trupa 5GANG a reușit o performanță similară și cu piesa „MOD AVION”, care a adunat 1 milion de vizualizări și a ajuns în trending pe poziția 1 în mai puțin de 24 de ore. La o lună de la lansare, piesa a ajuns la aproape 6,2 milioane de vizualizări. „SOS”, lansată ieri, este o piesă mult așteptată a tinerilor de la 5GANG, cu versuri puternice și inspirate, dar și cu o energie aparte. Până la lansarea ei, teaserul videoclipului a ocupat primul loc în Trending YouTube (trecând pe al doilea după lansarea oficială a piesei).
Pe 20 decembrie 5GANG va cânta în premieră piesa „SOS” în cadrul evenimentului din cadrul Turneului vloggerilor ce va avea loc în Craiova, oraș ce încheie acest turneu după Cluj, București, Timișoara, Oradea, Galați, Iași și Brașov. Turneul vloggerilor a marcat și lansarea oficială a merchandisingului oficial 5GANG. Acesta va fi disponibil în curând și online.
Platforma Global, formată din Global Records, casă de discuri, Global Booking, agenție de impresariat, Global Events, agenție de evenimente și Global Talent United, agenție de talente și endorsement, reprezintă artiști de top precum INNA, Antonia, Carla's Dreams, Delia, Irina Rimes, The Motans, Mark Stam, Nicoleta Nucă, Vanotek și influenceri de referință precum BRomania, Laura Giurcanu, Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Laura Mușuroaea, Selly, Vlad Munteanu, Cristi Munteanu și mulți alții.
Gallery