Adi Nartea are rolul principal în primul serial românesc realizat la standarde cinematografice, VLAD.
Într-un interviu pentru protvplus.ro, Adi Nartea povestește reporterului PRO TV Cătălina Oprea cum a ajuns să joace în ceea ce se anunță cel mai tare serial din România.
”Este surprinzător. De foarte multe ori, mă gândesc că nu merit asta. Pe bune. Neavând o pregătire, neavând în cap setată ideea că vreau să mă fac actor... Eu, când eram mic, voiam să mă fac macaragiu. Sau dirijor. Maică-mea îmi zicea să mă fac avocat, că dau mult din gură. Acum, am învățat că trebuie să mai tac. Bunică-mea îmi zicea că trebuie să mă fac popă. Bineînțeles că fluier toată ziua, numai duminica cânt. Dar s-a întâmplat așa: au venit valuri peste valuri, iar eu, ca la surf, le-am prins. Adică m-am urcat pe ele”.
Lucrând în domeniu entertainmentului de mulți ani, Adi Nartea recunoaște că a visat la un rol într-o producție apreciată, dar nu a fost țelul lui de o viață.
”Să-ți zic cum am început. Eram la liceu și mergeam la antrenamente. Nu de actorie, ci de volei. Însă cam din primul an de facultate, am început să vin la București în calitate de model, pentru că mă întâlnisem cu Cătălin Botezatu, Catinca Roman, care au văzut un potențial model în mine și mi-au spus: Poți să mergi pe podium? Hai, că avem nevoie de băieți. Am început să vin la București, am început să fiu chemat la probe, la castinguri de reclame. S-a întâmplat să fiu cu placa de snowboard, sus, la Postăvaru, și să fiu sunat pentru un casting, la o mare reclamă. Și m-am dus”.
Originar din Brașov, Adi Nartea a avut tot felul de job-uri în timpul facultății, pentru ca apoi să se ivească posibilitatea de a se muta la București.
”Furam actorie de la iubita mea de atunci, Sabina, care era la UNATC. Mergeam o dată-de două ori pe săptămână, când avea cursuri și mă ascundeam acolo în spate și mă uitam la toate bucățile lor actorie. Pot să zic că mi-a intrat un pic în sânge. Am început să caut cursuri de actorie în București și, în paralel cu job-ul, făceam și cursurile de actorie. Am făcut cu Dan Chișu, cu Papadopol, Dorian Boguță și Dragoș Bucur. Și un modul foarte bun a fost al lui Florin Șerban, cel care a regizat Eu când vreau să fluier, fluier. Metoda lui este extraordinară”.
Până la rolul din ”VLAD”, se mândrește cu aparițiile în reclame pentru străinătate și pentru România, dar și într-un sezon din serialul ”La bloc”.
”Am jucat în filmul lui John Boorman, Queen and Country, am o secvență în care mă bat cu protagonistul. Cumva, s-au pregătit toate lucrurile așa, pentru rolul din VLAD. A fost o provocare de la început și cred că nu numai pentru mine, ci și pentru toată lumea.”.
Adi Nartea interpretează rolul principal în superproducția VLAD, o poveste despre trădare, iubire, răzbunare și putere. Evenimentul cinematografic ”VLAD” spune povestea lui Adrian / Vlad (Adrian Nartea), tânărul care a fost închis pe nedrept în urma înscenării unui jaf. Cei care l-au trădat sunt chiar prietenii lui, Ștefan Dragomir (Andrei Aradits) și Leonard Cazacu (Emilian Oprea). După câteva experiențe traumatizante, acesta primește șansa la o nouă viață, îndrumat fiind de Cezar (Bebe Cotimanis), mentorul lui. Olimpia Melinte joacă rolul Elizei, singura mare dragoste a lui Vlad, care l-a trădat atunci când acesta a fost închis.
Gallery