Primăria Municipiului București pregătește deschiderea celui de-al doilea târg de Crăciun, în Centrul Vechi al Capitalei. Zi de zi aici vor avea loc concerte. Iată programul complet!
ALT.Crăciun, târgul alternativ de Crăciun sută la sută românesc, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, revine la Hanul Gabroveni, între 13 și 21 decembrie 2018. Zilnic, aici cor avea loc concerte live și un târg altfel de fashion, bijuterii, jucării, accesorii și obiecte de design semnate de artiști locali.
Pe toată perioada evenimentului, vizitatorii târgului ALT.Crăciun 2018 vor putea lua parte la numeroase concerte de muzică rock, blues, pop, concerte corale sau folk, prezentate zilnic pe scena ARCUB din pasajul Gabroveni.
În deschiderea ediției, joi, 13 decembrie, de la ora 19:00, Jurjak va cânta piese de pe cel mai recent album -”Blue Berry”, lansat în urmă cu două luni.
Corul de Copii Radio a mai fost la acest târg, în 2016
Corul de Copii Radio, nelipsit din lineup-ul ALT.Crăciun din ultimii ani, va susține două concerte de colinde altfel, iar acorduri de jazz se vor auzi a cappélla în concertul Jazzapella de la ARCUB. Artiști new entry ai scenei de muzică alternativă românească, Ana Coman, Dimitri’s Bats și Moon Museum, vor încălzi atmosfera celei de-a patra ediții ALT.Crăciun cu single-uri, proiecte și sunete noi.
Capete de afiș ale târgului alternativ de Crăciun de la ARCUB, Mono Jacks, Eyedrops și Ada Milea aduc la ALT.Crăciun hituri rock alternativ, indie și folk din muzica românească.
Accesul publicului la concertele Alt.Crăciun este gratuit. De luni până vineri concertele încep de la ora 19:00, iar în zilele de weekend, de la 18:30.
Pe lângă concertele din pasajul Gabroveni, Ada Milea susține, în cadrul ALT.Crăciun, spectacolul concert – ”APOLODOR” - la Sala Mare, ARCUB, joi, 20 decembrie, de la ora 18:00.
Ada Milea cântă din nou la ALT.Crăciun
Program concerte ALT.Crăciun 2018 (Pasajul Gabroveni, ARCUB):
13 decembrie | 19:00 | Jurjak
14 decembrie | 19:00 | Alt.Colind – Corul de Copii Radio
15 decembrie | 18:30 | Dimitri’s Bats
16 decembrie | 18:30 | Moon Museum
17 decembrie | 19:00 | Ana Coman
18 decembrie | 19:00 | Jazzapella
19 decembrie | 19:00 | The Mono Jacks
20 decembrie | 19:00 | Eyedrops
21 decembrie | 19:00 | Alt.Colind – Corul de Copii Radio
În perioada 13-21 decembrie, shop-urile ALT.Crăciun din pasajul Gabroveni sunt deschise zilnic, între orele 12.00-20.00. Din selecția obiectelor de design românesc ale ediției fac parte bijuterii cu forme organice, haine în croieli minimaliste, încălțăminte lucrată manual, accesorii și jucării din materiale naturale.
Gallery