Duminică, 9 decembrie, ediția Ce se întâmplă, doctore? a obținut cea mai bună cotă de piață de la lansarea emisiunii (6 octombrie 2007): 29.4%.
Emisiunea prezentată de Oana Cuzino a fost lider absolut de audiență pe toate segmentele de public (comercial, urban, național).
Pe targetul comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a condus cu 5.6 puncte de rating și 29.4% share, de peste patru ori mai mult față de televiziunea de pe locul secund, care a obținut numai 1.2 puncte de rating și 6.5% share.
La nivel național, aproximativ 1 milion de români au urmărit sfaturile și recomandările specialiștilor de la Ce se întâmplă, doctore?
„Suntem conștienți că în era internetului lumea se poate informa și din alte surse, mai la îndemână, dar faptul că audiența emisiunii a fost foarte bună nu doar duminică, ci pe tot parcursul acestui sezon ne dă încredere că suntem pe drumul cel bun. Și, totodată, ne pune în poziția actuală de a căuta și mai multe teme de discuție. Le mulțumim românilor de pretutindeni pentru încrederea pe care ne-o acordă de peste 11 ani”, a declarat Oana Cuzino.
Duminica aceasta de la ora 10:00, Oana Cuzino va vorbi la Ce se întamplă, doctore? cu Nadia Comăneci, cea mai bună gimnastă din toate timpurile, despre cum a reușit să ducă tradițiile culinare românești peste ocean.
Nadia va sărbători Crăciunul cu familia ei la Oklahoma, cu sarmale și cozonaci, pregătite de cea care în urmă cu 42 de ani lua primul 10 din istoria gimnasticii mondiale.
În fiecare duminică de la ora 10:00, emisiunea Ce se întâmplă, doctore? le aduce tuturor românilor cele mai proaspete și relevante informații despre sănătate.