ß
În cel de-al patrulea episod al serialului marca protvplus.ro, ”Viața bate vlogul”, Mimi vorbește despre o problemă cu care se confruntă majoritatea adolescenților de azi: fenomenul numit bullying.
În ”Viața bate vlogul”, serialul protvplus.ro, Mimi le dezvăluie prietenilor săi, Emil Rengle, Alpaca, Levin, Maria Zvinca, Radu Constantin, Miru și Robert Ionescu, cum a trecut peste cea mai grea perioadă din viața ei. ”Au fost 10 persoane care m-au pus la pământ și am avut nevoie de câteva sute de mii care să mă ridice”.
Citește și: Maria Zvinca, din ”Viața bate vlogul”, dezvăluiri dramatice: ”Acest subiect este tabu în România”
În timpul adolescenței, Mimi era complexată din cauza înălțimii sale, iar cei din jur îi accentuau acest complex, luând-o în râs. ”Mi se pare că am trăit într-o lume de oameni răi al căror singur scop în viață era să mă facă pe mine să mă simt oribil. Și am realizat că sunt mișto abia după ce am strâns o comunitate de sute de mii de oameni care să-mi spună asta”.
Pe fondul divorțului dintre părinți, la vârsta la care oricum trecea printr-o perioadă sensibilă, Mimi s-a atașat de un coleg de liceu, ale cărui intenții însă au fost departe de a fi onorabile. ”M-a făcut să cred că este îndrăgostit de mine și că noi suntem într-o relație, ca să se culce o singură dată cu mine și apoi să spună tuturor. Atunci am simțit că am pierdut totul”.
După decepția unei prime iubiri toxice și bullying-ul suferit din partea colegilor, salvarea lui Mimi a venit de unde se aștepta mai puțin: a descoperit vlogging-ul. ”Pentru mine, internetul, faptul că m-am apucat de vlogging, a fost ca o scăpare din viața reală, unde toată lumea mă ura pentru că, în capul lor, eram o curvă. Nu eram. Nu este OK să judeci. Nu este OK să judeci copiii, nici măcar pe tine”.
În fiecare zi de luni, de la ora 10.00, protvplus.ro difuzează câte un episod din serialul ”Viața bate vlogul”, un mix între serial, reality show și vlogging, în cadrul căruia Emil Rengle, Alpaca, Mimi, Levin, Maria Zvinca, Radu Constantin, Miru, Robert Ionescu vorbesc despre cele mai grele perioade ale vieții lor, dar și despre cum au reușit să treacă peste acestea și să devină persoanele de succes care sunt astăzi.