ß
Fostul antrenor al Simonei Halep și-a găsit un nou loc de muncă după despărțirea de româncă.
Începând de azi, Cahill a fost cooptat în consiliul de conducere al clubului de fotbal australian Port Adelaide, scrie ESPN.
Conducerea clubului de fotbal s-a arătat foarte încântată de achiziția făcută și a precizat pentru același site că l-a ofertat pe Cahill încă de când era antrenorul lui Halep.
„E momentul potrivit să accept această provocare la clubul pe care îl iubesc. Am crescut iubind acest club și chiar dacă timp de mulți ani am fost departe de casă, am urmărit evoluția lui cu mare interes.”, a declarat Cahill pentru ESPN.
Mutarea lui Cahill nu e atât de surprinzătoare, de vreme ce și tatăl lui, John Cahill, fost fotbalist, a jucat pentru Port Adelaide.
Context:
Știrea finalului de an în circuitul WTA a fost - cu siguranță – despărțirea profesională dintre Simona Halep și antrenorul care a propulsat-o pe româncă pe primul loc în clasamentul mondial, australianul Darren Cahill.
În urma colaborării dintre cei doi rămân patru ani de muncă și opt turnee câștigate. Potrivit calculelor făcute de jurnaliști, Halep și Cahill au fost împreună timp de 1.341 de zile (1.931.040 de minute). Rezultă că Simona a câștigat, în medie, aproximativ 10 dolari pe minut, adică aproape 40 de lei pe minut.
Darren Cahill, cunoscut drept unul dintre cei mai scumpi antrenori din lumea tenisului, i-a antrenat inclusiv pe Agassi și Hewitt. Astfel, comisionul lui Cahill din câștigurile Simonei Halep s-a situat undeva în jurul a 20 de procente, el încasând aproximativ un milion de dolari pe an.
Banii câștigați de tandemul Halep – Darren Cahill
An Sumă (în dolari)
2018 7.409.564
2017 5.275.227
2016 4.333.253
2015 3.755.198
Total: 20.773.242
Turneele câștigate de Halep cu Cahill în staff
Indian Wells 2015
Madrid 2016
București 2016
Toronto 2016
Madrid 2017
Shenzhen 2018
Roland Garros 2018
Toronto 2018