Comediantul Sacha Baron Cohen, cunoscut pentru rolul Borat, a tachinat-o ani la rând pe Sarah Palin, fostul guvernator al statului Alaska. Acum a schimbat foaia.
Sarah Palin a fost ținta lui Cohen într-un episod al emisiunii-pamflet Who is America? pe care actorul o realizează la un post de televiziune de peste Ocean. Politicianul american a reacționat vehement înainte ca interviul să apară la TV și i-a amenințat cu tribunalul pe Cohen și pe șefii lui dacă emisiunea va fi difuzată. Palin a câștigat, iar interviul a rămas „în sertar”. Cu toate acestea, Sacha Baron Cohen a îndrăznit să-i facă lui Sarah Palin o propunere, pe care unii au catalogat-o cam indecentă.
Actorul britanic se află pe lista nominalizaților la Globurile de aur, la secțiunea Cel mai bun actor de comedie într-un serial și i-a făcut lui Palin această invitație:
„Sunt măgulit să mă număr printre atâtea grupuri minunate de nominalizați, pe care le admir. Acest show (Who is America? - n.r.) a fost o muncă dragă vreme de doi ani. Între timp, doamnă Palin, deși ați fost scoasă din emisiune, sper că veți accepta invitația de a-mi fi parteneră la ceremonie”, a declarat Cohen, conform Entertainment Weekly.
Primul sezon al show-ului prezentat de actor a fost difuzat în acest an, însă producătorii săi nu știu dacă mai vor să continue emisiunea-pamflet. De la lansarea sa la TV, Who is America? a provocat scandaluri de proporții, care au dus inclusiv a demisii la nivel înalt. În cadrul show-ului, Cohen a intervievat diverse persoane publice, punându-le în situații nefavorabile, penibile și chiar inecente. Iată ce a pățit acest politician american!
Gallery