ß
Ariana Grande a obținut jackpot-ul cu noua piesă lansată la începutul lunii noiembrie 2018, „Thank U, Next”.
Videoclipul piesei care dă titlul celui de-al cincilea album de studio al artistei a devenit cel mai vizioanat din istorie pe platforma Vevo a YouTube, în intervalul a 24 de ore. Piesa Arianei Grande a depășit 55,4 milioane de accesări, detronând vechiul record înregistrat în 11 ianuarie 2016. Atunci, videoclipul piesei „Lazarus” a lui David Bowie atinsese 51 de milioane de vizualizări. Recordul a fost stabilit la o zi după moartea marelui mizician.
Recordul stabilit de Ariana Grande a fost confirmat de YouTube, iar revista Billboard notează că este cel mai impresionant debut din istoria YouTube, o performanță remarcabilă pentru un videoclip abia lansat. Videoclipul, postat pe platformă în 30 noiemebrie 2018, a strâns până acum aproape 125 de milioane de accesări.
Piesa, care pomenește de foștii iubiți ai Arianei Grande, printre care și regretatul Mac Miller, a devenit primul number one al artistei în topul Billboard Hot 100 din Statele Unite ale Americii.
Piesa a luat naștere într-o perioadă de suferință pentru Ariana Grande. În septembrie, când fostul ei iubit – Mac Miller – a murit, artista a anunțat că va lua o pauză în muzică. În octombrie, cântăreața s-a întors în studio pentru a lucra la un nou album. Fără prea multă vâlvă, Ariana Grande a anunțat lansarea piesei pe data de 3 noiembrie 2018.
Cel mai popular clip a fost deja parodiat
La scurt timp de la lansarea sa în online, cel mai vizionat videoclip de pe YouTube s-a ales cu o parodie de toată frumusețea. Creată de actorul de comedie și prezentatorul TV James Corden, varianta parodiată a clipului Arianei Grande este un tribut adus actorului Jeff Goldblum, „singurul care l-a învățat ce-i dargostea, răbdarea și durerea”. Iată versiunea lui Corden, botezată „Thank U, Jeff”.