ß
O fostă membră a Bisericii Scientologice a ieșit în presă cu declarațiii bizare care îl vizează pe actorul Tom Cruise.
Daily Mail notează că o membră a Bisericii Scientologice, din care face parte și actorul american, a declarat că Tom Cruise dorea ca viitoarele sale iubite să fie audiate de o comisie formată din membrii acestui cult.
Valerie Haney, o femeie care a fost membră a acestui cult timp de mai bine de 20 de ani, a povestit că Tom își găsea iubite în urma unui proces foarte complex, instrumentat de Biserică.
Acestea audieri erau asemănătoare cu cele ale unui tribunal, a mai precizat sursa.
Haney insistă că toate aceste interviuri chiar au avut loc și a povestit că până și Katie Holmes, fosta soție a actorului, a trecut cu greu de aceste teste, iar actorul a cerut-o de soție doar după ce actrița a primit undă verde de la Biserică.
În replică, Biserica Scientologică a spus că Valerie Haney a spus „doar minciuni menite să defăimeze".
Nu e prima dată când în presă apar asemenea informații. În 2012, de exemplu, publicația Vanity Fair scria că Biserica Scientologică a supus mai multe actrițe - la care actorul se gândea ca la potențiale iubite - unor interviuri în toată regula. Printre ele s-ar fi aflat și actrița Nazanin Boniadi, care a fost strict monitorizată, însă nu a primit undă verde, așa că actorul nu a dus-o la altar.