ß
  • PRO TV
  • EXCLUSIV ONLINE: Adela Popescu, mamă de băieți: “Sunt destul de relaxată. Radu e părintele mai drastic"

EXCLUSIV ONLINE: Adela Popescu, mamă de băieți: “Sunt destul de relaxată. Radu e părintele mai drastic"

EXCLUSIV ONLINE: Adela Popescu, mamă de băieți: “Sunt destul de relaxată. Radu e părintele mai drastic"

În așteptarea celui de-al doilea copil, tot un băiețel, Adela Popescu a stat de vorba cu noi. Vedeta este însărcinată în 37 de săptămâni, și-a făcut deja bagajul pentru maternitate și ne-a vorbit despre stările care o încearcă acum.

Mult mai relaxată decat la prima sarcină, Adela a cumpărat acum mai puține lucruri pentru bebeluș și așteaptă nerăbdătoare întâlnirea cu acesta. Aflați imediat toate detaliile:

Adela, cât mai ai până devii mămică a doua oară? 

Teoretic din clipa în care ai pășit în săptămâna 37 se poate întâmpla oricând. Așadar, eu stau cât de cumințică pot și aștept să îmi vină sorocul. Am pregătit chiar și o gentuță cu strictul necesar, astfel încât să nu bâjbâi noaptea după periuța de dinți, dacă cumva începe “treaba” pe înserat.  

   

Cum e așteptarea și ce sentimente te încearcă acum? 

Sunt destul de relaxată, mai ales că deja știu, în principiu, cum vor decurg lucrurile. Sigur că ce mă așteaptă e plin de neprevăzut și de durere, dar e o experiență pe care vreau să o îmbrățișez și să o cuprind în toată măreția ei. Sper din suflet să se nască cu bine băiețelul nostru. E tot ce îmi doresc.  

Cum te pregătești sau cum te-ai pregătit pentru marele eveniment? 

Făcând curățenie în casă (râde). Și parcă nici acum nu mi se pare că e totul gata. Altfel, am cumpărat mult mai puține lucruri față de data trecută. Dar nu pentru că am deja o parte de la Alexandru, ci pentru multe dintre ele nu sunt necesare. 

   
Cum îl așteaptă Alexandru pe “flățior”? E nerăbdător? 

El așa spune acum, dar sunt singură că treburile se vor complica puțin când se va lămuri că “flățiorul” vine și nu mai pleacă (râde).
 

Ce fel de gravidă ai fost acum? Ce diferențe ai simțit între prima și a doua sarcină? A fost mai greu acum sau mai ușor? 

Ambele sarcini, din fericire, au fost ușoare și frumoase. Nu au existat probleme cu bebelușii și nici cu mine. De data asta a crescut burta mai repede, e deja mai mare și deși mă speriasem că în prima perioadă am luat mult în greutate, iată că acum la final, per total, am mai puține kilograme decât la sarcina cu Alexandru. 
 

Cum e Radu, soțul tău? O să aibă doi băieți. Are emoții? Se implică și el, te ajută cu Alexandru? 

Absolut! Deși toată viața s-a visat tată de fete, e un tată de băieți perfect (râde).

 

Ce fel de tată este Radu? Cum îți place să-l descrii? 

El e părintele mai drastic. E cel care, dacă intervine după tone de strategii, rugăminți, personaje interpretate de către mine, rezolvă situația doar cu hotărârea din glas. Alexandru îl ascultă și bine face.  

   

Tu cum ești că mămică? Cicălitoare, nervoasă? 

Cred că sunt foarte răbdătoare și caldă. Au fost nenumărate momente de nervi și frustrare, dar am reușit de fiecare dată să mă controlez. Dacă nu aș fi putut eu, cum să am pretenția să poată un copil de doi ani și șase luni?  

   

Ați ales deja numele băiețelului? Ni-l poți dezvălui? 

Da, l-am ales, dar îl mai ținem nițel doar pentru noi.  

 

L-ai chinuit pe Radu cu pofte în perioada sarcinii? Ce anume ți-ai dorit să mănânci cel mai mult? 

Nimic în plus, nimic în minus. Eu de fel sunt gurmandă, așa că nu a fost nicio diferență acum. 

   

Ce crezi că o să-ți lipsească după ce “scapi” de burtică? 

Să îl simt protejat și în siguranță totală.  

 

Cât de repede te vei întoarce “pe sticlă”, la Vorbește lumea? 

Nu știu ce să spun. Nu am de gând să lipsesc mult, asta și pentru că emisiunea nu îmi răpește mult timp. Aș lipsi de lângă copil doar patru ore pe zi. Mai exact cât un somn de-al lui. Dar vom vedea exact cum vor decurge lucrurile. 

 

Ai pus muzica în stand by? După ce naști pregătești noi surprize în acest sens?  

Din când în când mai ascult piese vechi de-ale mele sau propuneri venite din partea producătorilor muzicali. Nu zic că nu îmi lipsește, însă mi-ar fi tare greu să mă împart acum în atâtea direcții. 

Dar... nu se știe niciodată ce ne rezervă viața. 

   

Ce sfaturi ai pentru viitoarele mămici? 

Să știe că va urma o perioadă tare dificilă și să facă tot posibilul să își găsească ajutoare. Chiar și pentru două ore pe zi, cât să meargă cu soțul la o înghețată. Eu sunt genul de mamă ce și-a alăptat copilul până la aproape doi ani și în tot acest timp nu a dormit nicio noapte fără el. Deci a nu se înțelege că recomand “pasarea” copilului. Însă acel puțin timp în care va putea să respire va fi extrem de util pentru starea ei de spirit. Ori de aici vin toate. Și cele bune, dar și cele rele. 

 
Ce cadouri îți place să faci de sărbători? Acum vor fi mai speciale pentru că vi se mărește familia.

Nu m-am gândit încă la cadouri. Nu știu dacă voi avea timp de cumpărături. Cred că ne vom preocupa puțin mai mult pentru scrisoarea lui Alexandru pentru Moș.  

   

Dar să primești cadouri îți place? 

Asta da! :) 

   

Ce îți place să mănânci cel mai mult de sărbători? 

Sarmale, salată de boeuf, tort de mere. 

   

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni