Dwayne Johnson e un tată foarte atent cu fiica lui, Jasmine. Durul de la Hollywood știe să fie copil când situația o impune.
Dwayne „The Rock” Johnson este partenerul de joacă preferat al fiicei sale. Jasmine are aproape trei ani și își supune tatăl la tot felul de „cazne” specifice copilăriei, pe care actorul le acceptă fără să crâcni. Miercuri a lăsat-o pe Jasmine să-i picteze fața cu acuarele, deși trebuia să plece la serviciu.
„Hei, iubito, vino și dă-i tatălui tău un pupic înainte de a pleca la serviciu! Dar, tati, trebuie să-ți pictez unghiile de la picioare. Nu, în niciun caz, tati și-a pus pantofii și trebuie să plece la serviciu. Vino să-mi dai un pupic! Ok, atunci lasă-mă să-ți pictez fața, tati! În niciun caz, char trebuie să plec la serviciu, așa că vino să-mi dai un pupic!”, a scris The Rock pe Instagram, care a cedat până la urmă insistențelor fiicei sale.
La sfârșitul lunii septembrie, Dwayne Johnson a trecut printr-un alt „tratament de înfrumusețare” cu ajutorul fiicei lui. De data aceasta, Jasmin i-a făcut unghiile: un roșu aprins care a atras peste 4,7 milioane de aprecieri pe rețeaua socială și simpatia a milioane de mămici.
Citește și: Dwayne Johnson, cel mai bine plătit actor din lume: „Sunt tipul care a început cu 7 dolari în buzunar”
Dwayne Johnson este tatăl a trei fete cochete, rezultate din două relații de lungă durată. Prima sa fiică, Simone, s-a născut în 2001 din relația cu soția sa de atunci, afacerista Dany Garcia. Cei doi au divorțat în 2007, după o căsnicie de zece ani.
La puțin timp după divorț, The Rock și-a refăcut viața alături de compozitoarea Lauren Hashian. Primul lor copil, Jasmine, s-a născut în decembrie 2015. Din aprilie 2018, cei doi au o nouă fiică, botezată Tiana Gia.
Gallery