Gheorghe Turda și-a găsit fericirea alături de Nicoleta Voicu, o cântăreață de muzică populară cu 23 de ani mai tânără decât el pe care a prezentat-o familiei.
Cântărețul de muzică populară se iubește din toamna anului trecut cu Nicoleta Voicu (47 de ani). Pe 6 martie 2018, în ziua în care interpretul a împlinit 70 de ani, cei doi și-au oficilizat relația. Gheorghe Turda a prezentat-o familiei sale, la Săpânța, pe care a cucerit-o din prima.
„A fost emoționant la prima întâlnire cu cei din familie și sunt foarte fericită că am empatizat unii cu ceilalți și nu a fost ceva forțat, de acceptare, să ne obișnuim în timp. Nu. Socializăm și ne acomodăm foarte repede. Eu sunt glumeață de felul meu și dacă stau serioasă mai mult e cinci minute nu mă recunosc. Am intrat pe sub pielea celor din familie”, a spus Nicoleta Voicu jurnaliștilor emisiunii Vorbește lumea.
Interpreta e convinsă că ceea ce a făcut ca relația lor să meargă a fost tocmai faptul că activează în același domeniu. „Doi oameni care nu au aceeași profesie nu prea au cum să rămână împreună”, este de părere Nicoleta, care spune că diferența de vârstă nu are nicio relevanță pentru ei.
Gheorghe Turda a curtat-o intens pe Nicoleta Voicu, pe care a plăcut-o pentru că e amuzantă, spirituală și știe să se facă plăcută în orice situație. Are, totuși, o „particularitate” care îl amuză copios pe interpret: e geloasă pe femeile care îl caută la telefon, dar asta îi place la nebunie lui Gheorghe Turda. „Dacă îți spun câte mesaje găsesc acolo... E foarte curtat. E bine uneori și sfătuiesc toate femeile să fie un pic stăpâne pe ele și să nu lase lucrurile, să pună piciorul în prag”, le-a spus cântăreața jurnaliștilor de la Vorbește lumea, care i-au însoțit pe cei doi pe Transfăgărășan.
Gheorghe Turda a fost căsătorit o dată
Cântărețul de muzică populară a fost căsătorit vreme de 37 de ani cu o fostă balerină, Elisabeta, care s-a prăpădit de leucemie în 2008. Gheorghe Turda a dezvăluit ce anume i-a declanșat boala soției lui.
„În timpul unui turneu în Japonia, în 1987, soţiei mele, prim-balerină solistă a Ansamblului Rapsodia, i s-a declanşat o boală teribilă, leucemie cronică trombocitară. Acel turneu a fost extrem de solicitant, în 35 de zile am avut 32 de concerte şi foarte puţin timp de odihnă. În urma vizitei la Hiroshima a apărut boala, probabil din pricina climei şi a radiaţiilor care au persistat încă din 1945, chiar şi astăzi fiind urmări ale bombei atomice. Din păcate, după o luptă de mai bine de 20 de ani, Dumnezeu nu a mai vrut s-o ţină lângă mine. După moartea soţiei a trebuit să-mi continuu drumul vieţii, deşi nu a fost deloc simplu”, declara Turda într-un interviu pentru Taifasuri.
Gheorghe Turda are două fete, Elena Voichița și Anca Ioana.
S-a vindecat de cancer
Gheorghe Turda a mai primit o lovitură în cursul acestui an, când a fost diagnosticat cu carcinom cutanat, cea mai frecventă formă de cancer de piele. Totul a pornit de la un neg pe care l-a rupt din greșeală. A fost operat și a scăpat de afecțiune, iar medicii spun că nu e niciun risc de recidivă.
Gallery